Descoperirea

MATERIALELE CERCULUI CRIMSON
Seria Descoperirii
SHOUD 11: „Descoperirea 11” – Adamus Saint-Germain, transmis prin channel de Geoffrey Hoppe
Prezentat Cercului Crimson
la 5 iulie 2014
www.crimsoncircle.com

NOTĂ IMPORTANTĂ:
Aceste informații probabil nu sunt pentru dumneavoastră decât dacă vă asumați întreaga responsabilitate pentru viața și creațiile proprii.

*  *  *

Eu Sunt Cel Ce Sunt, pasionatul Adamus din Domeniul Suveran.

Bine ați venit. Bine ați venit, dragi prieteni. Bine ați venit pe Insula Shaumbra, unde vă puteți relaxa în iluminarea voastră.

Într-o zi veți vorbi cu mine. Îmi veți spune: „Adamus, de ce nu mi-ai spus pur și simplu atunci, cu ceva timp în urmă, atunci imediat după plecarea lui Tobias, de ce nu mi-ai spus pur și simplu că mă pot relaxa în legătură cu iluminarea mea? De ce m-ai lăsat să trec prin tot acest iad, tot acest iad?” Iar eu vă voi spune: „Dragă prietene ți-am spus de nenumărate ori, relaxează-te în iluminare.”

Este ceva natural. De fapt este... ei bine, ușor nu este cuvântul potrivit. Este natural. (Adamus chicotește) Se va întâmpla. Se întâmplă chiar acum în timp ce vorbim. Vă relaxați în iluminare.

Acum, astăzi am de gând să vorbesc despre unele lucruri care ar putea părea contradictorii, dar nu sunt. Totul este foarte potrivit.

Așadar, respirați profund și pur și simplu relaxați-vă în iluminare. Ah.

Permiterea Corpului de Lumină

Luna trecută am vorbit despre corpul de lumină. Este esențial pentru orice Maestru de a avea acest corp în care să experimenteze acest lucru măreț numit măiestrie încorporată. Ați observat în ultima lună, sau cred că a fost în ultimele săptămâni, ați observat că vă simțiți ca și cum ați avea nevoie de un duș suplimentar? Vă simțiți un pic mai murdari decât în ​​mod normal? Simțiți că, pur și simplu, chiar dacă v-ați îmbrăcat cu haine noi, nu vă simțiți curați, hm? Da.

Încercați să mergeți la cumpărături de haine noi, cum draga de Linda face tot timpul, și stați acolo în experiența acelei cabine de probă. Eu sunt cu voi, într-un fel. Nu trag cu ochiul, dar sunt cu voi. (râsete) Vă azvârliți hainele obișnuite pe care le-ați purtat până la magazin și încercați aceste haine noi, dar pur și simplu nu vă simțiți bine în ele. Sunt prea curate iar voi nu vă simțiți suficient de curați. Ei bine, aceasta este doar o fațetă a integrării corpului de lumină, deoarece corpul vostru fizic vechi eliberează chiar acum cantități uriașe de Energie Veche. Aceasta vă iese prin pori, prin piele, prin fiecare parte a voastră. Dacă observați, poate părul se simte un pic diferit, sau vederea, sau altceva, acestea fiind doar câteva din punctele tranziționării în corpul de lumină.

Nu e nimic în neregulă cu voi. Nu este. El (corpul) doar eliberează vieți de Energie Veche, veche, pe care voi sunteți pregătiți să o eliberați. Sunteți gata de a-i da drumul.

Așadar, faceți un duș în plus dacă vreți, dar mai mult decât orice, respirați profund și permiteți integrarea corpului vostru de lumină.

Și da, vom vorbi, vom vorbi despre... Sandra? Ai adormit? Ai uitat de Adamus? Cafea? Cu frișcă? (câteva chicoteli) Știu că ești atât de fascinată de discuția noastră, dar…

Memoriile unui Maestru

Prin urmare, dragii mei prieteni, scriu câteva cărți noi chiar acum, iar cea de care sunt cel mai entuziasmat, deoarece se bazează vag pe experiențele voastre – experiența mea cu voi - se numește Memoriile unui Maestru. Da, interesant. Va fi o lectură ușoară pentru mulți oameni. Nu va fi o carte deosebit de lungă, dar va fi plină de povești interesante și foarte profunde cu privire la angajamentele noastre.

Deci, permiteți-mi să vă spun una din aceste povești, astăzi. Voi face acest lucru din când în când la Shoud-urile noastre și în adunările noastre. Așadar, aș vrea ca luminile din public să fie  diminuate doar un pic, pentru a seta aici starea de spirit. Ah, da. Mult mai bine.

Așadar, Memoriile unui Maestru, povești despre Maestru și student.

Astfel, noul student, care se afla în Școala Misterelor doar de câteva luni, a avut în cele din urmă permisiunea de a se prezenta în fața Maestrului. Noul student auzise povești despre cum este să te afli în fața Maestrului plin de neliniște dar, de asemenea, de entuziasm, știind că, atunci când a sosit întâlnirea cu Maestrul, însemna că studentul a atins un anumit nivel sau grad de iluminare - l-ați putea numi succes.

Deci, pentru noul student pe nume Henry - Henry Smith – venise ziua cea mare; era un om tânăr, foarte atras de spiritualitate și iluminare, dar într-un mod foarte inocent, foarte naiv. Așadar, venise timpul ca Henry să-și abordeze Maestrul - Maestrul desigur, stând în scaunul său, cu ceașca de cafea. (râsete în timp ce Adamus se strâmbă, deoarece cafeaua nu este încă acolo)

Și Henry se apropie de Maestru, un pic nervos, desigur, dar mai mult decât orice - emoționat, pentru că, ei bine, acest lucru ar fi fost ca primirea carnetului de note în școală. Ar fi fost ca o evaluare, având o privire generală cu Maestrul. (Linda îi aduce cafeaua, dar face o pauză pe scenă)

Abordare. (Linda îi aduce cafeaua și se închină la picioarele lui Adamus; multe râsete în audiență și câteva aplauze; el ia o înghițitură) Adecvată. Adecvată.

Deci... (chicotind) Henry se apropie de Maestru, care acum își bea cafeaua stând în scaun, iar Henry îi spuse Maestrului: „Maestre, cum mă descurc? Au trecut câteva luni, am muncit atât de greu și am încercat, fiind atât de harnic cu tot ce este de făcut aici, în această Școală a Misterelor. Maestre, cum mă descurc?”

Și Maestrul se lăsă pe spate, în felul său măiestrit, cu ochii închiși și spuse: „Student” - deoarece Maestrul nu se adresează niciodată studenților cu numele lor real - „Student, nu sunt eu cel care să măsoare sau să judece.”

Desigur, Henry a fost un pic dezamăgit pentru că dorea într-adevăr o evaluare din partea Maestrului. Deci, Henry a respirat profund și și-a adunat energia și gândurile într-un un mod nou, în legătură cu ceea ce-l interesa și spuse: „Maestre, Maestre, ai vrea să verifici cu ghizii mei spirituali și să-i întrebi cum mă descurc.”

Și Maestrul a respirat profund, a scrâșnit din dinți un pic și a spus: „Student, nu ai ghizi spirituali. (unii chicotesc) Ai avut ghizi spirituali și aceștia au fost cu tine multe, multe, multe vieți. Dar, Student, s-au plictisit și au plecat.” Am crezut că a fost amuzant. (râsete) Cartea mea poate nu va fi un best-seller. (mai multe chicoteli)

Acum, Henry a devenit foarte descurajat și foarte dezamăgit, dar Henry era hotărât, așa cum sunt toți studenții. Toți studenții sunt atât de hotărâți dar, uneori, atât de naivi, încât nu se prind. Deci, Henry se adună încă o dată, inspiră adânc și zise: „Ah, Maestre, oare cum simt arhanghelii că mă descurc eu?” (unele chicoteli)

Și Maestrul stătu cu ochii închiși o lungă perioadă de timp, ușor, ușor doar clătinând din cap, respiră profund și zise: „Student, arhanghelii sunt cu toții ocupați, deoarece, acum, există atât de mulți oameni care fac channel cu arhanghelii. (râsete) Cu excepția lui Raphael. Noi nu înțelegem de ce nimeni nu vrea să-l transmită prin channel pe Raphael.”

LINDA: Auuu.

ADAMUS: „Dar nu există nicio reacție de la oricare dintre arhangheli.”

De acum Henry era foarte, foarte dezamăgit, descurajat, înnebunit de durere. A simțit că era vorba de un joc și că el era implicat. Dar studentul era atât de hotărât, într-un fel atât de încăpățânat și a respirat foarte adânc, spunându-și: „Acesta este doar un joc pe care Maestrul îl joacă cu mine. El încearcă să vadă cât de hotărât sunt. Mă voi duce către el încă o dată.” Și studentul spuse: „Maestre, cum simte Dumnezeu că mă descurc? N-ai vrea să verifici cu Dumnezeu?”

Maestrul a respirat profund și a spus: „Doar o clipă”, apoi a intrat în stare de transă, iar după câteva minute a revenit spunând: „Care era numele tău?” (unii chicotesc) Studentul a răspuns: „Este Henry. Sunt eu, Henry.” Maestrul a spus: „Dă-mi un moment.”

Maestrul, care juca teatru, desigur, a așteptat un timp și apoi, dintr-o dată, s-a întors, a deschis ochii, s-a uitat direct la student spunând: „Dumnezeu nu știe că exiști.” (se lăsă tăcere, apoi Adamus mimează „Amuzant”, unele chicoteli)

Studentul a plecat descurajat, întristat și înnebunit de durere. În dimineața următoare, a stâns tot ce-i aparținea și a părăsit Școala Misterelor. El administrează acum un ashram în care se lucrează la voce și la conexiunea cu Spiritul, desigur. (câteva chicoteli)

Deci, după acea întâlnire cu studentul, în acea noapte, Maestrul s-a dus la Clubul Maeștrilor Încorporați, unde unii dintre ceilalți Maeștrii au spus: „Deci, cum a mers cu studentul Henry?” Iar Maestrul a spus: „Nu a fost bine, cel puțin nu acum. Nu a fost prea bine deloc. Studentul încă nu realizează unul dintre principiile de bază în iluminare.”

Iar celălalt Maestru spuse: „Ei bine, cum vine asta? Ce vrei să spui cu asta?” Și Maestrul senior, foarte înțelept, le spuse celorlalți: „Pentru că atunci când cineva nu se recunoaște pe sine, Spiritul de asemenea nu-l recunoaște.”

Acesta este cel mai mare dar al compasiunii pe care Spiritul îl poate oferi. Hmmm. Hmmm. Hmmm - atunci când nu vă recunoașteți propria existență, atunci când vă bazați pe alții pentru a vă măsura, pentru a vă evalua, pentru a ști dacă mergeți bine sau nu. Când nu vă vedeți prin proprii voștri ochi și când nu vă auziți prin propriile voastre urechi, Spiritul nu vă recunoaște, de asemenea. Vedeți voi, Spiritul nu știe că existați până în momentul în care voi știți că existați.

Așa încât, acesta este unul din capitole în Memoriile unui Maestru - povești oarecum adevărate, vag bazate pe experiențele mele cu Shaumbra.

LINDA: Ohhh! (unele chicoteli și aplauze)

ADAMUS: Acestea nu sunt genul de povești care, în mod necesar, îi vor face pe oameni să se însuflețească și să aplaude în timpul povestirii. Dar punctul meu de vedere este legat de a face aceste povestiri și de a obține acel „Hmmmm. Hmmmm, acum m-am prins.”

Ok, deci nu știm când va ieși cartea, dar sunt sigur că va fi, hmm, interesantă.

Interogare neașteptată

Este timpul pentru un test neașteptat. Un test neașteptat este ceva ce facem din impulsul unui moment, cu Linda care va umbla cu microfonul prin audiență. Facem asta pentru a verifica, a evalua, pentru a vedea unde vă aflați, pentru a vedea tipul de răspunsuri pe care le dați.

Așadar, subiectul de astăzi în testul nostru, în testul nostru din acest moment, aici, se referă la realitate versus percepție.

LINDA: Ohhh!

~  Întrebarea 1 - Realitate versus Percepție

ADAMUS: Ohh, oh. Un subiect interesant, realitate față de percepție.

Deci Linda, să fii pregătită cu microfonul. Poți începe să mergi cu el în timp ce pun întrebarea. (unii chicotesc)

Este realitate sau percepție că mai puțin de cinci la sută din oamenii de pe planetă controlează 95 la sută din toată bogăția? Este realitate sau percepție? Cinci la sută controlează majoritatea, marea majoritate a bogăției de pe planetă, da sau nu, realitate sau percepție?

KAREN (femeie): Realitate.

ADAMUS: Vrei să te ridici în picioare, dacă nu te superi? Da.

KAREN: Realitate.

ADAMUS: Realitate. De ce spui asta? Te bazezi pe…

KAREN: Propria mea experiență.

ADAMUS: Propria experiență. Bine. Bun. Răspuns bun. Și Linda indică, pentru toată lumea - vă rugăm să țineți microfonul aproape de fața voastră. Da.

KAREN: Bine.

ADAMUS: Bun. OK. Și nu există corect sau greșit în toate acestea. Ideea este realitate sau percepție.

Este de fapt percepție. Percepție. Într-adevăr este un fapt că există un număr foarte mic de persoane, sau familii, sau guverne - sau mai degrabă afaceri - care controlează majoritatea finanțelor de pe planetă. Cu toate acestea, totuși este o percepție. Este o percepție, de asemenea, deoarece, dacă am presupune că ea (cea cu care vrobește Adamus) ar putea avea o mulțime de bani - să zicem că deține 20% din toată averea lumii – asta nu înseamnă că tu nu poți avea bogăție, sau tu, sau tu (arătând către alte persoane din audiență). Nu există nicio limită sau un capac așezat peste cantitatea de bogăție pe care această planetă o poate avea, fie că este vorba de instrumente financiare, resurse naturale sau energie pură. Nu este nicio limită în asta.

Există percepția că anumiți oameni controlează așa ceva, motiv pentru care alții nu pot avea. Există percepția că este o cantitate limitată de abundență financiară pe planetă și această percepție îi face pe oameni să se blocheze - folosesc cu prudență cuvântul „control” – în sensul că aceste cinci la sută (procente), sau mai puțin, ar controla.

Ei nu controlează deloc. Ei au. Ei au. Ei o au (bogăția); alții nu. Nu este nimic de spus despre faptul că voi nu o puteți avea, că nu o puteți avea, că nu ați putea avea. Nimic; și nu contează cât de mult ar putea dori ei să controleze numărul de puncte procentuale pe care îl au, numărul lor de dolari sau euro din bancă, nu pot. Ei nu pot.

Așadar, dragii mei prieteni, realitatea este, da, într-un fel acesta este modul în care lucrurile există chiar acum - sunt câțiva care au mai mult decât alții. Dar nu se poate spune că fiecare dintre voi nu ar putea avea exact ceea ce a ales și chiar mai mult, din ceea ce ați permis.

Deci, realitate versus percepție, ah. Bun.

Următoarea. Următoarea întrebare. În America de Nord și Europa există mai multă poluare acum decât a fost în urmă cu 15 ani - realitate sau percepție?

DAVE (Crash): Da.

ADAMUS: Da. Te bazezi pe?

DAVE: Mă bazez pe date științifice.

ADAMUS: Bun. Pe baza percepției. Absolut, este mai puțină poluare decât oricând în ultimii 15 ani, spun eu, în America de Nord și Europa. Sunt o mulțime de tehnologii noi, care reduc cantitatea de emisii. Este mult mai multă îngrijorare privind mediul, din punct de vedere al apei și aerului. Chiar dacă există mai mulți oameni, mai multe vehicule, mai multe mașini decât oricând înainte, nivelul de poluare scade.

Acum, nu neapărat la nivel global, pentru că sunt…

DAVE: Cum ar fi China, India.

ADAMUS: ...alte țări care adaugă o mulțime (de poluare). Dar m-am referit în mod special la America de Nord și Europa.

Deci, realitatea spune că de fapt, nu este așa, iar în general, atunci când pun această întrebare, oamenii spun, „Oh, da, este tot mai rău.”

Subliniez acest lucru, deoarece această chestiune a percepției - a face o declarație fără a cunoaște cu adevărat faptele - îmi pare rău să spun dar înseamnă, de asemenea, a crede că toate aceste rele, toate aceste lucruri teribile sunt făcute, fără să se privească la ceea ce a fost făcut de fapt.

Acum, în același timp, cu toate că există un interes imens în ceea ce privește mediul înconjurător, realizați cu toții că această planetă, cu cele șase miliarde de oameni poate într-adevăr face față la aproximativ zece miliarde și vă apropiați cu repeziciune de acest număr. Prin urmare, trebuie să fie mai multă îngrijorare cu privire la sol, aer, apă, la regnul animal. Totuși, acest mediu este, de asemenea, supus unei cantități imense de control și manipulare.

Este un teren fertil de hrănire pentru cei care controlează și adesea, fără să știe cu adevărat ceva despre acest subiect - nu mă refer la tine, Dave, desigur, dar pentru alții, care sunt fanatici ai mediului - folosind numere, folosind informații care nu sunt de fapt adevărate. Este un gen de control. Este pur și simplu încă un lucru pe care îl adaug la lista mea privind hipnoza și controlul în masă.

De fapt, în multe locuri este mai bine; în altele, este un drum lung de parcurs. Se rănesc pe ei înșiși, propriul popor și nu este într-adevăr o conștiință. Dar, în special în Europa și America de Nord, există o conștiință și aceasta schimbă lucrurile. Poate nu suficient de rapid, așa cum v-ar plăcea vouă. Poate că există încă unii care nu au (accesat) conștiința acestei planete, a acestui corp în care trăiți, dar asta se apropie. Însă, de asemenea, în același timp fiți conștienți de percepțiile voastre – de ceea ce este real, de ceea ce nu este, de ceea ce înseamnă control sau hipnozaă și ceea ce nu este. Bun.

Următoarea întrebare pe aceeași linie - există mai multe sau mai puține crime chiar acum, decât erau în urmă cu 15 ani - crime majore - mai multe sau mai puține?

DAVID McMaster: (oprindu-se puțin) Ei bine, nu vreau să fac o incursiune la baie. (râsete)

ADAMUS: Simte-te liber. (Adamus chicotește)

DAVID: Și simt că sunt mai puține.

ADAMUS: Mai puține. Iar motivul special pentru care spui asta?

DAVID: Da. A crescut conștiința în lume, asta s-a întâmplat, mai ales de când a apărut pe scenă Shaumbra, în ultimii 15 ani.

ADAMUS: Zi-i înainte că zici bine! Zi-i înainte! Da. Mulțumesc. (audiența aplaudă)

Există uneori sentimentul că ar fi mai multe, din cauza unor lucruri  precum internetul, știrile, blogurile și comunicarea foarte, foarte rapidă, dar în ceea ce numiți țări mai dezvoltate, sunt de fapt mai puține crime. Ai dreptate.

În alte locuri, din nou, criminalitatea este în continuare agresivă, dar conștiința - conștiința va fi lucrul care va aduce toate acestea la un echilibru mai bun.

Acum, în timp ce spun așa ceva, sunt mai puține crime înregistrate statistic, în cele mai multe dintre aceste locuri, decât au fost în urmă cu 15 ani. Cu toate acestea, în același timp, există un potențial mai mare pentru ceea ce ați putea numi crime catastrofale, atacuri de tip terorist. Iar cu gradul de sofisticare al celor pe care îi numim teroriști, cei cărora nu le pasă de viața altor oameni, cei care ar ucide un număr mare de oameni pentru propria lor cauză personală, există un potențial mai mare decât oricând înainte, aceasta întâmplându-se datorită tehnologiei și datorită determinării pe care o au.

Așadar, este un fel de nor constant de frică ce atârnă peste oameni, în mod special peste voi și peste cei ce ascultă on-line, deoarece voi puteți simți asta. Puteți simți. Este aproape ceva de genul: „Când va cădea celălalt pantof? Când se va ajunge la fundul sacului și vor ceda?” Simțiți un gol în stomac, uneori în inimă sau zona gâtului vostru -  „(Vă întrebați) Ce urmează?”

Este un mod dificil de a trăi, mereu făcându-vă griji despre ceea ce va urma și vă rog pur și simplu să respirați profund și să vă trăiți propria viață cât mai bine puteți, cât de conștient puteți. Nici măcar nu încercați de a-i opri pe cei care au agende politice, religioase sau financiare, ci să vă trăiți propria viață în cea mai înaltă formă de măiestrie încorporată. Aceasta va fi ceea ce va face cea mai mare diferență pe această planetă. Aceasta va adăuga elementul lipsă la conștiința din atât de multe locuri.

Așa cum am spus iarăși și iarăși, cel mai mare lucru pe care îl puteți face pentru această planetă, de fapt pentru acest univers, de fapt pentru întreaga creație, este de a fi Maestrul care într-adevăr sunteți, într-adevăr sunteți.

Așa că haideți să respirăm profund cu asta.

Am putea merge așa la nesfârșit, însă punctul meu de vedere legat de acest lucru este - realitate și percepție. Sunt atât de multe percepții. Când începeți cu adevărat să vă uitați la ele, percepțiile nu se potrivesc neapărat cu realitatea. S-ar putea spune, cred, că totul, indiferent ce, este percepție.

Prin urmare, vă rog să vă uitați la propria voastră percepție - percepția asupra lumii, percepția locului vostru în lume, percepția despre iluminare, percepția asupra a ceea ce aveți nevoie pentru a permite iluminarea, iluminarea întrupată. Sunt încă o mulțime de percepții, chiar acum - că trebuie să munciți din greu sau să suferiți - care sunt impregnate în acea cameră mică, aproape ca un dulap mic, mititel, din casa conștiinței umane. Un dulap micuț, blocat hăt departe, în partea (casei) pe a cărei ușă abia este lizibil cuvântul ,,iluminare". Și acel mic loc de depozitare este locul în care se află baza iluminării sau a conștiinței. Este foarte aproape, de asemenea, de o cameră mult, mult mai mare, numită religie și de o cameră mare, numită filozofie. Dar în acest dulap minuscul, blocat în acea parte (a conștiinței)  - ceea ce se află în el, este o conștiință a iluminării. (n.t.: în sensul că acele percepții eronate voalează ceea ce este în acel dulap - adică baza iluminării)

Acum, am jucat un joc înainte, în adunările și workshop-urile noastre, în care eu spuneam: „Ce este iluminarea?” Iar după ce am făcut asta un număr de ani, m-am oprit din a mai adresa întrebarea, pentru că nu au existat cu adevărat răspunsuri bune. Nu... ei bine, au existat unele răspunsuri rele, dar foarte puține răspunsuri bune. Și, în cele din urmă, răspunsul real este – o simțire. Iluminarea nu poate fi definită în mod real. Cred că ați putea defini rezultatul net al iluminării, ceea ce obțineți ca și parte umană - o viață mai bună, un corp sănătos, mai multă fericire, deși fericirea este o percepție foarte rea. [Aș putea spune] unele lucruri amuzante despre fericire.

Dar toată această chestiune privind iluminarea este despre percepție, de asemenea, o percepție a ceea ce ar trebui să faceți. În acest dulap mic ascuns departe, se află câțiva dintre Maeștrii cunoscuți care au atins iluminarea (în sensul conștiinței și experienței lor), dar poveștile lor despre care am mai vorbit, nu sunt atât de bune. Sunt pline de suferință. Sunt pline de greutăți, de multă singurătate, o mulțime de neliniște, iar la final, probabil ați putea spune, un colaps total sau moarte. Nu este o percepție prea bună de avut.

Vă invit să aruncați o privire la realitatea și percepția despre iluminare. Vă invit să aruncați o privire asupra simțirii pe care o aveți despre iluminare. Este vorba de acest lucru, care a fost mai presus de toate celelalte lucruri în cele mai multe dintre viețile voastre - cel mai important lucru, motivul pentru care ați venit aici, pe această planetă. Însă, cu toate acestea, există încă o percepție ciudată despre ea (iluminare) - percepția legată de cât de mult va trebui să lucrați, despre toate studiile filozofice, religioase și spirituale pe care trebuie să le faceți pentru a ajunge acolo și așa un sentiment, adesea un sentiment de a fi incompleți, neîmpliniți, nemulțumiți sau pur și simplu neștiind răspunsul; percepția că încă este ceva în neregulă, că încă nu ați înțeles ceva.

Mulți dintre voi merg la culcare noaptea spunând, „Încă este ceva de care nu mă prind,” ca și cum ar fi un test sau un fel de labirint prin care trebuie să treceți. Încă spunându-vă vouă înșivă, „Ce este aceasta? Ce este aceasta? Încă nu am ajuns chiar acolo.” Sunt zile în care simțiți că  faceți unele progrese, ca să spunem așa, însă atât de des vă spuneți: „Ce nu fac eu bine?”

Lucrul pe care nu-l faceți bine este că gândiți despre iluminare - percepția voastră despre iluminare, percepția voastră despre ceea ce trebuie făcut și despre cum veți fi în iluminare.

Dragii mei prieteni, într-adevăr nu aveți nimic de făcut, altceva decât de a permite. Dar acesta este, probabil, unul dintre cele mai dificile lucruri pe care îl va face un om, pentru că există așa o tendință de a spune: „Trebuie să continui să lucrez la ceva. Trebuie să fac ceva precum a medita, sau a incanta, sau a mă înmuia în uleiuri”, ori un lucru după altul. Este o parte a conștiinței umane care pur și simplu nu poate accepta faptul că puteți doar să permiteți iluminarea. Nu trebuie să o forțați. Nu trebuie să lucrați la ea. Nu este vorba de niciun fel de joc de putere.

Nu trebuie s-o împingeți. Nu trebuie să vă luptați cu ea. Nu este ceva de care demonul, sau chiar întunericul, sau chiar Satana să vă țină la distanță. Întunericul, întunericul vostru, speră de fapt că veți permite acest lucru, deoarece astfel, acel întuneric se va elibera. Va elibera acea suferință și acea rană adâncă din interior.

Așadar percepție, realitate, percepția și realitatea iluminării. Așa cum ar spune Maeștrii Ascensionați, percepția iluminării este atât de departe de ceea ce este cu adevărat; realitatea iluminării este totuși foarte aproape, ca și cum ar fi chiar aici, chiar acum.

Bine, haideți să respirăm profund. Mergem mai departe.

~ Întrebarea 2 - Ce ați descoperit?

Acesta este ultimul nostru channel, ultima întâlnire din Seria Descoperirii. Prin urmare, întrebarea de astăzi este, Linda (umblând) cu microfonul din nou, în această serie, în aceste unsprezece ultime transmisii, ce ați descoperit? Și voi avea nevoie de tabla de scris aici, dacă nu vă deranjează. Ce ați descoperit? Și Linda - poate fi oricine.

Am avut această Serie a Descoperirii. Într-un fel voi i-ați ales titlul, nu eu. Ce ați descoperit? Și poate fi ceva, mă refer la ceea ce ați putea spune, fericit sau trist, bun sau rău, nu contează. Dar ce ați descoperit despre voi înșivă? Vă mulțumesc domnilor (adresându-se către Larry și Sart, care au adus tabla de scris). Carol Merrill (gazda unui show de jocuri) și asistentul său (Adamus glumește asemuindu-i pe Larry si Sart cu aceștia). Bun. Da.

Ce ai descoperit, Edith?

EDITH: Am avut o mulțime de excelente reamintiri că Eu Sunt Cel Ce Sunt și că Exist și că eu sunt un mare Maestru creativ.

ADAMUS: Sună bine. Ce înseamnă asta? (unii chicotesc) Hai să turnăm asta în acea pâlnie. Hai să distilăm și dă-mi mai puțin de aproximativ zece cuvinte. Ce ai descoperit?

EDITH: Eu Sunt Cel Ce Sunt.

ADAMUS: Bun. Și ai descoperit asta.

EDITH: Ei bine, am avut reamintiri. Am lucrat la asta dintotdeauna.

ADAMUS: Da. Da, am făcut-o! (râsete) Oh, da! De unde a venit reamintirea?

EDITH: De la tine. (mai multe chicoteli)

ADAMUS: A venit de la tine? (Adamus se face că nu înțelege)

EDITH: Da.

ADAMUS: Te-ai trezit vreodată în mijlocul nopții și ți-ai spus: „Da! În cele din urmă m-am prins.”

EDITH: Nu, eu dorm foarte bine noaptea.

ADAMUS: Ok. (unii chicotesc) Să încercăm acest lucru dintr-un unghi diferit. Ai condus vreodată pe stradă, în jos, pe drum, în mijlocul zilei și dintr-o dată: „M-am prins! Eu sunt Cel Ce Sunt.”

EDITH: Ei bine, știam asta deja.

ADAMUS: Oh. Bine. Bun. Și ce ai descoperit trăind așa ceva în acest an?

EDITH: (oftează) Prea multe pentru a vorbi despre ele aici.

ADAMUS: Ok. (Adamus chicotește) Un lucru?

EDITH: Ei bine, eh... (face pauză)

ADAMUS: Fii atentă. Vei fi în cartea mea Memoriile unui Maestru. (Adamus chicotește) Edith, tu ești un simbol.

EDITH: Sunt ca David. Nu vreau să merg la toaletă.

ADAMUS: Da. Am putea merge împreună, dacă vrei. (Adamus chicotește și câțiva din audiență râd) Edith, tu ești un simbol. Da.

EDITH: Doar am avut reamintiri bune. Eu... um... pentru că nu știu ce să spun... Adică, nu pot spune că nu știu. Să vedem, um... eu doar…

ADAMUS: Doar ne balansăm pe o limită/muchie abilă. (râsete)

EDITH: Mi-a adus…

ADAMUS: Ne legănăm.

EDITH: Bucurie.

ADAMUS: Bucurie. Mulțumesc. Am fost aproape de a zice: „Spune ceva!” (mai multe chicoteli) Aceasta este o afirmație foarte, foarte adevărată. Maestrul - când Maestrul este în dubiu, când Maestrul nu mai poate gândi – pur și simplu improvizează ceva. Inventează ceva. Spune orice. Bucurie. Îmi place asta. Mulțumesc.

Acum, te simți bine când spui bucurie?

EDITH: Da. Da!

ADAMUS: Și ai descoperit vreo bucurie în acest an?

EDITH: Multă bucurie.

ADAMUS: Mulțumesc! Vedeți cât de ușor este. Două cuvinte. Multă bucurie. Bine. (oftează și scrie pe tablă) „Mare bucurie (multă vorbărie).” Bine. (câțiva mai râd) Bun. Tu ești în cartea mea. Voi schimba numele, da. Da, dar nu pe al tău. (Adamus chicotește)

Bun. Următorul. Ce ați descoperit în acest an?

SHAUMBRA 1 (o femeie): Bună. Mi-am descoperit sufletul.

ADAMUS: Ooh. Unde a fost?

SHAUMBRA 1: Ah, ha, ha. Am început, cum s-ar spune, să mă conectez cu el și apoi, dintr-o dată, într-o zi, pur și simplu am realizat că mă simt ca și cum aș fi dormit toată viața…

ADAMUS: Ah da, da.

SHAUMBRA 1: ...și am simțit ca m-am trezit.

ADAMUS: Da. Ambele sunt adevărate. Da. Da.

SHAUMBRA 1: Știi tu, și am început să-mi simt viața.

ADAMUS: În ce limbă îți vorbește sufletul tău? Spaniolă sau franceză? (ea chicotește)

SHAUMBRA 1: Nu.

ADAMUS: Știi tu, cele mai multe suflete vorbesc franceza. Eu sunt un pic părtinitor.

SHAUMBRA 1: E mai mult un sentiment, o simțire.

ADAMUS: Un sentiment.

SHAUMBRA 1: E mai mult decât o înțelegere (la nivel de simțuri fizice).

ADAMUS: Ok. Da.

SHAUMBRA 1: E mai mult o cunoaștere, să știi.

ADAMUS: Da. Da.

SHAUMBRA 1: Și apoi, într-un fel, am început să-mi respir sufletul în corpul meu mai mult și mai mult și mai mult, și simt că încep să-l integrez, iar eu sunt într-adevăr - sunt foarte entuziasmată. E ca și cum, dintr-o dată, simt că pot vedea lumina de la capătul tunelului și că este posibil să devin iluminată în această viață.

ADAMUS: Da.

SHAUMBRA 1: Și știi ceva, eu…

ADAMUS: Ce te-ar reține de la asta? Tu spui lumina de la capătul tunelului, dar știi ceva?

SHAUMBRA 1: Ce?

ADAMUS: Este - ei bine, (iluminarea) nu este un tren, dar este... poate că există un alt tunel și o altă lumină după aceea. Poate că lumina aceea este doar, știi tu, ca și lumina de pe stradă.

SHAUMBRA 1: Nu cred asta.

ADAMUS: Ești sigură?

SHAUMBRA 1: Oh, sunt sigură. (ea chicotește)

ADAMUS: Pentru că... noi... nu am trecut prin... N-ai trecut prin asta înainte? O mulțime de lumină la capătul tunelului, te apropiai tot mai mult, dar…

SHAUMBRA 1: Nu am trecut niciodată prin asta, înainte.

ADAMUS: Ok. Îmi place cum spui asta. Îmi place această pasiune. Tu - brrr! – Oprește-mă.

SHAUMBRA 1: Da.

ADAMUS: Da.

SHAUMBRA 1: Și, știi tu, eu chiar vreau să profit de oportunitate pentru a-ți mulțumi, deoarece…

ADAMUS: Am făcut atât de puțin.

SHAUMBRA 1: Nu, ai făcut (mult)! Într-adevăr, m-ai ghidat prin toate acestea și datorită ție am început…

ADAMUS: Oh, Doamne! Doar voi toți o faceți. (râsete, în timp ce el joacă rolul de modest)

SHAUMBRA 1: Așa încât și nu numai…

ADAMUS: Oh, este vorba de meritul tău (al vostru, al tuturor)!

SHAUMBRA 1: Nu doar eu.

ADAMUS: Eu nu pot accepta toate meritele.

SHAUMBRA 1: Dar, ca și o mare parte din Shaumbra (ea continuă cu mulțumirile).

ADAMUS: Premiu! (Adamus se preface că-și dă un premiu, simulează; râsete)

SHAUMBRA 1: Așadar, sunt o mulțime dintre noi, și începe să ne placă…

ADAMUS: Oh, este în regulă. Nu este nevoie să spui mai mult. (mai mulți chicotesc)

SHAUMBRA 1: Oricum.

ADAMUS: Ok, „Adamus” (el scrie „Adamus” pe tablă; audiența aplaudă)

SHAUMBRA 1: (chicotind) Mulțumesc.

ADAMUS: Mulțumesc.

SHAUMBRA 1: Pot să te îmbrățișez?

ADAMUS: Desigur! Altceva?

SHAUMBRA 1: Oh ho, ho.

ADAMUS: Un sărut, un sărut. (se îmbrățișează) Mulțumesc. Bun. Trebuie să... un Maestru râde. Trebuie să râdă. Trebuie să râdă. Bun.

Următorul. Aceeași întrebare. Ce ați descoperit în acest an? Bun, rău, urât, orice. Ce ați descoperit?

Bine ați venit. Bine ați venit, dragi prieteni. Bine ați venit pe Insula Shaumbra, unde vă puteți relaxa în iluminarea voastră.

SUE: Vreau să povestesc cum, de dimineață, în fața oglinzii, o parte din mine a zis: „Vreau să fiu o vedetă, ca Edith.”
ADAMUS: Da!
SUE: Știi. (râsete și câteva aplauze) Și…
ADAMUS: Uite ce ai creat pentru tine, Edith. Sunt oameni din toată lumea care te privesc acum și te iubesc. Sunt foarte serios. Te iubesc Edith, pentru că tu reprezinți atât de mult, întrebările și pericolele, dar și descoperirile și minunata inocență a acestei treziri. Ei văd prin ce ai trecut și evoluția ta. Așa că într-adevăr, ești un exemplu și o vedetă. Da. (mai multe aplauze)
SUE: Și apoi răspunsul care a venit a fost: Eu Sunt.
ADAMUS: Eu Sunt.
SUE: Eu Sunt.
ADAMUS: Da.
SUE: Eu Sunt.
ADAMUS: Bun.
SUE: Și a fost așa, oh, ca o…
ADAMUS: Chiar ai simțit asta în acest an?
SUE: Da. Da. Și am râs, și am simțit, da, acum înțeleg...
ADAMUS: Da. Bun.
SUE: Înțeleg (M-am prins).
ADAMUS: Pentru că există Eu Sunt cel ce Sunt. (o spune monoton)
SUE: Ei-ei. Nu.
ADAMUS: Și apoi există Eu Sunt!! Iar apoi vrei să spui niște vorbe, nu pentru că sunt urâte, dar este ca și cum ai simți că „La naiba!(râsete) Gah! De ce nu mi-au spus mai devreme?! Eu Sunt!” Și apoi, e ca și cum dintr-o dată se derulează înregistrarea la viteză maximă prin mintea și corpul tău. Și zici: „Oh! Îmi amintesc când Adamus îmi spunea despre a vorbi cu vocea mea, despre a spune: «Îți comand să mă servești.»  Mi s-a părut o prostie la momentul acela, dar acum înțeleg. Și îmi amintesc când Adamus spunea: «Eu exist», și mă gândeam, asta e cea mai tâmpită chestie. Câinele meu există. Ce zic eu aici? «Eu exist.» Acum înțeleg!”
SUE: Eu exist.
ADAMUS: „M-am prins!”
SUE: Da.
ADAMUS: Da.
SUE: Și e plăcut să strig în mașină. (mai multe râsete)
ADAMUS: Așa e. Așa e. Excelent. Bun. Încă două persoane. Ce ați descoperit anul ăsta? Da.
KERRI: Am descoperit… Am descoperit că eu contez, că mă pot iubi și nu am nevoie de nimic din afara mea.
ADAMUS: Maaakyo!
KERRI: Cum?!
ADAMUS: Makyo.
KERRI: Ei, e mai bine decât „Nu știu!” (râsete) Măcar am spus ceva!! (râsete și câteva aplauze)
ADAMUS: Ai descoperit cum să-mi eviți întrebările. E bună asta.
KERRI: Eu, eu, ohh…
ADAMUS: Deci (scriind pe tablă) „Adamus ori doi.” Ori doi. Ai descoperit. Super, e o realizare.
KERRI: Care a fost realizarea?
ADAMUS: Să mă păcălești. În loc să spui: „Nu știu” și să trebuiască să mergi la baie.
KERRI: Nu mai fac asta din nou. M-au făcut de rahat fetele.
ADAMUS: Da.
KERRI: Au fost dezamăgite de mine.
ADAMUS: Da, nu literal, dar da. (râsete)
ADAMUS: Da. Bun. Deci măcar ai descoperit cum să…
KERRI: Măcar.
ADAMUS: …stai în fața unui Maestru. Și tu ești în cartea mea.
KERRI: Serios?
ADAMUS: Da, da.
KERRI: Favorita ta, huh?
ADAMUS: Da. Oh, n-am spus asta… (mai multe râsete)
KERRI: Asta-i o minciună. Nu minți.
ADAMUS: Tu m-ai făcut să spun asta.
KERRI: Da, da.
ADAMUS: Ai înțeles cum să-i faci față unui Maestru.
KERRI: La naiba, da.
ADAMUS: Da, și de aceea…
KERRI: Îți țin piept ție.
ADAMUS: Și, în consecință, să-ți faci față ție.
KERRI: Da.
ADAMUS: Da. Pot să fiu foarte direct?
KERRI: O doamne, da, e în regulă.
ADAMUS: O doamne. Ar trebui să mai spună și nu.
Ai învățat – și încă înveți, încă exersezi, dar ai învățat – să-i faci față puștoaicei obraznice…
KERRI: (în șoaptă) Oh du-te-n mă-ta. Okay, dar da, mulțumesc.
ADAMUS: …dinăuntru. Și ai învățat să nu lași acel aspect să te conducă…
KERRI: I-am spus să tacă –T.N.G. – pe drum încoace. Am spus asta.
ADAMUS: Poți să zici și tare.
KERRI: Mai taci naibii din gură.
ADAMUS: Mulțumesc.
KERRI: Nu este a mea.
ADAMUS: Nu, dar…
KERRI: Corect?
ADAMUS: Dar asta ți-a fost necesar ca să poți în sfârșit spune: „Ajunge! Eu Sunt” și să nu mai lași copila aia foarte răsfățată și foarte rănită să-ți conducă viața.
KERRI: Ok. Mulțumesc.
ADAMUS: Mulțumesc. (câteva aplauze) Dar nu e plăcut…
KERRI: Da!
ADAMUS: …să spui…
KERRI: Știu că am fost afurisită și răsfățată. N-am…
ADAMUS: Nu, nu, nu, nu. Stai. Nu ești.
KERRI: Nu mai sunt.
ADAMUS: Așa e.
KERRI: Știam asta…
ADAMUS: Acel aspect care îți controla viața, era de fapt – pacostea aia răsfățată – care era de fapt speriată ca naiba de viață, speriată de ce va aduce următorul moment. Speriată de singurătate și mereu simțindu-se nefericită în compania altora…
KERRI: Isuse, continuă. Spune tot. (râsete)
ADAMUS: Isus e altundeva azi. Are altă treabă. Suntem doar noi doi.
Dar e așa o descoperire să poți spune în sfârșit: „Asta nu-mi mai folosește.” Și prieteni, nu ceilalți oameni din viața voastră vă înnebunesc; sunteți voi. Nu sunt membrii familiei sau prietenii. Voi sunteți, voi vă scoateți din minți.
Și, în primul rând, e nevoie de o anume claritate ca să recunoașteți ca ‘tu’ reprezintă multe, multe lucruri. Sunt multe, multe aspecte; acel ‘tu’ nu înseamnă doar o amestecătură mare și încâlcită de emoții și sentimente și gânduri și direcții; aveți multe fațete diferite sau raze ale voastre, dar nu lăsați fațeta sau raza voastră, mai ales dacă este o rază disfuncțională, să conducă spectacolul. Doar când veți descoperi asta veți conduce spectacolul, indiferent de ceea ce se întâmplă.
Acum, tu ai o imensă hotărâre, o imensă tenacitate și încăpățânare și, te folosești de ele, în sfârșit, în loc să le lași să fie folosite de acest aspect. Și acesta este momentul în care lucrurile din viața ta se vor schimba, dragă prietenă. Poate poți să vorbești despre cum nu-ți urmezi pasiunea vieții, despre ce vrei să realizezi cu oamenii cu care vrei să lucrezi, cu nivelul de abundență, pentru că ai lăsat acea mică pacoste să-ți conducă viața. Ajunge!
KERRI: Ști câte femei de aici spun acum: „În sfârșit, i-a spus javrei ăleia ce voiam eu să-i spun!”
ADAMUS: (râzând) Ei, și bărbații la fel. (râsete)
KERRI: Da, exact! În sfârșit!
ADAMUS: Dar mai mult bărbații, cred.
KERRI: Ah bun, ei…
ADAMUS: Nu mai aprobați, domnilor. (mai multe râsete) Bun. Excelent. Mulțumesc. Oh, ceva realizări aici.
KERRI: Mulțumesc.
ADAMUS: Da. Ultima (persoană). Ce ai descoperit?
CAROL: Convergența.
ADAMUS: Convergența. Bun. Îmi place asta. Și ce ai descoperit despre asta? Ce a convers?
CAROL: Deci, ca să descriu, ar fi fost ca și cum erau două căi care se uneau, astfel omul aflându-se pe una, iar restul părților mele pe cealaltă. Dar căile se unesc. Prima chestie este că devii conștient că există și o altă cale, dar ești conștient că ele converg. Și nu trebuie să alergi tare ca să o iei spre acea cale sau să o ai… ele se vor uni. Acum, ele sunt atât de apropiate, suficient de apropiate încât să poți să dai mâna cu cealaltă cale.
ADAMUS: Da!
CAROL: E atât de minunat!
ADAMUS: Da!
CAROL: Iar la început, era ca și cum tu (cel de pe fiecare cale) te țineai de mână (cu cealaltă parte) în acel tărâm. Dar nu, acum mergi ca și om. Este ca și cum: „Să ne ținem de mâini pe noi, mergând aici pe Pământ.” Atât de aproape este. Astfel că, ideea de a fi Unul este chiar aici, prin urmare, atunci când spui să ne relaxăm, asta nu este ca și cum: „Okay, trebuie să fac ceva, bla, bla, bla…”
ADAMUS: Corect. Oh, există o tendință de a gândi asta.
CAROL: Ohh!
ADAMUS: Da, da.
CAROL: Există atât de mult stres pe tine. (vorbind de noi, în general) Dar doar spui: nu, este natural. Converg (căile și părțile). Chiar vă țineți de mână. Și atunci, care e problema? Ajungeți în acel punct împreună.
ADAMUS: Da. Întrebare. Când vă veți opri din a vă ține de mână și veți începeți să faceți dragoste?
CAROL: Da! Asta  vreau să știu. Dar vine mintea! Mintea! (Adamus râde) Dacă încep cu asta și nu mă relaxez, mintea (spune) – „Ce am de făcut? Cum să fac asta? De ce nu mă iubesc pe mine însămi? De ce nu sunt deja iluminată?” Și apoi: „Ești deja iluminată.” Iar eu zic: da, da. Însă, când va fi realizată aici pe Pământ? Dar nu forța. Adevărat.
ADAMUS: Cred că acesta va fi alt capitol din cartea mea, Memoriile unui Maestru.
CAROL: Capitol? E o întreagă carte!
ADAMUS: Știi tu, „De la Ținutul de Mână la A Face Dragoste.”
CAROL: Da!
ADAMUS: Și făcând asta, permițând acest mare pas.
CAROL: Da.
ADAMUS: Vorbesc despre a te iubi pe tine însuți, desigur.
CAROL: Pe tine însuți. Exact.
ADAMUS: Și te poți ține de mâini multă vreme, dar după o vreme devine: haide odată, știi tu.
CAROL: Da. Asta e – știi, haide odată!
ADAMUS: Doar vorbe, fără acțiune. Da.
CAROL: Okay! (chicotesc amândoi)
ADAMUS: Doar gândire, fără integrare.
CAROL: Ce-ai spune să ne pupăm, în cele din urmă?!
ADAMUS: Da, da.
CAROL: Ceva, acolo!
ADAMUS: Bun.
CAROL: Da.
ADAMUS: Excelent. Îmi place asta. Îmi place povestea asta. Bun.

 ~ A treia întrebare – Ce v-ați fi dorit să descoperiți?
Okay, următoarea întrebare, și asta este o întrebare îndrumătoare – să vă îndrume pe voi și să deschidă următorul segment. Ce vă doriți să fi descoperit și nu ați făcut-o? Ce vă doriți să fi descoperit și nu ați făcut-o? Hm. Ah.
JANE: Ahhh.
ADAMUS: (șoptește) Inventează. Prefă-te. (câteva râsete)
JANE: Îmi doresc să fi descoperit mai devreme ce am descoperit.
ADAMUS: Da. Îmi place asta. Îmi place asta. Da. Un fel de Zen. Da. Da. Îți dorești să fi… cât mai de devreme?
JANE: Vieți. (Adamus chicotește)
ADAMUS: De ce?
JANE: Pentru că m-aș fi bucurat mult mai mult de viață.
ADAMUS: Ahhh! Îmi place asta. Îmi place asta. I-ai înveselit inima lui Cauldre. Dar s-a ales cu un neg peste ea, totuși. (câteva chicoteli) Da. Nu pentru că ar fi o cursă, nu pentru că ai încerca să-i depășești pe alții în calea spre iluminare sau orice altceva, dar ai fi putut să te bucuri mai mult de viață.
Acum, te uiți în urmă și zici: „Ei, a fost destul de distractiv, toate acele lucruri nebunești, toate momentele alea aiurea, tot stresul și toată frica.” Dar cumva, într-un mod ciudat/distorsionat, a fost destul de distractiv, altfel n-ai fi făcut-o. Da.
JANE: Adevărat.
ADAMUS: Adevărat. Și da, la un moment dat, te saturi. Devine plictisitor.
O parte din… viaţa omenească oferă atât de mult, dar o parte din provocare are tendința să urmeze  tipare, obiceiuri și să se repete iarăși, și iarăși, și iarăși. Iar atunci, oamenii zic: „Nu știu cum să ies din asta. Nu știu.” Apoi doar așteaptă și nu se întâmplă altceva decât că își construiesc un obicei mai adânc. Și e nevoie de un om foarte curajos, îndrăzneț, hotărât să spună: „Destul! Ajunge! Am terminat cu asta.”
Acum, ce se întâmplă este că spui: «destul», dar după aceea se întâmplă o chestie ciudată, sinele uman, sinele mic se activează și zice: „Bun, acum trebuie să fac ceva.” Nu, deja ai făcut-o zicând: «destul». Când chiar asta ți-e intenția, când de-adevăratelea asta ți-e intenția – „Destul” – îți schimbă întregul, ați putea spune, coeficient sau proporție de conștiință; cantitatea de conștiință la care te poți conecta și pe care o poți folosi în viața ta de zi cu zi. Aceasta este ca un mare magnet care atrage energie. Aduce energie și schimbă automat lucrurile în viața ta.
Acum, de multe ori micul om spune: „Da, dar nu s-a întâmplat – (pocnește din degete) – așa.” Ei bine, nu. Uneori se întâmplă într-un mod plin de grație. Uneori multe alte energii, în multe alte dimensiuni și de asemenea cu mulți alți oameni trebuie să se realinieze. Dar adevăratul Maestru respiră profund și spune: „Eu mi-am făcut treaba. Mi-am luat angajamentul profund. Am spus: destul și, în concecință, mă aștept ca totul să se schimbe și nu am altceva de făcut decât să mă bucur de viață”.
JANE: Da.
ADAMUS: Atât de măreț. Așa că te rog, da, bucură-te de viață.
JANE: Da. Mulțumesc.
ADAMUS: Absolut. Mulțumesc. (aplauze)
Ce v-ar fi plăcut să fi descoperit în această Serie a Descoperirii? Pentru că încă mai aveți posibilitatea. Mai avem cam 47 de minute la dispoziție să descoperim. Ce vă doriți să fi descoperit? (următoarea persoană se strâmbă când Linda îi dă microfonul) Ea e doar mesagerul cu microfonul.
Pot să mă opresc un moment, pentru că intenționați să gândiți prea mult. Ați putea doar să simțiți energia un moment? Aproape că vă furnică. E atât de frumos și de real aici și sper că și pentru cei care privesc. Da. Ok.
SUSAN: Îmi doresc să-mi fi descoperit libertatea mai devreme.
ADAMUS: Libertatea. Hm. Și ce ai fi făcut cu ea dacă ai fi descoperit-o?
SUSAN: Orice și totul. (amândoi râd)
ADAMUS: Bun. Ai un motiv anume pentru care a durat atât?
SUSAN: Vechi povești, vechi tipare, vechi obiceiuri, vechi…
ADAMUS: Rahaturi vechi.
SUSAN: …lanțuri în care credeam încă.
ADAMUS: Și, de asemenea, aveai grijă de mulți alți oameni.
SUSAN: Da.
ADAMUS: Da, da, da. Asta e ceva dificil, să ai grijă de mulți alții. Se numește iluminare întârziată. „Voi aștepta până când îi rezolv pe ceilalți.” Ei bine, tot ce vei reuși cu această percepție este să atragi și mai mulți ‘nevoiași’ în viața ta. Și vei avea grijă de o mulțime de oameni și îți vei amâna propria libertate. În final, asta e iluminarea - libertate. Mă refer la sinele superior sau îngerul auriu sau cum vreți să-i spuneți; este de fapt doar Sinele Liber, iar omul, un fel de mic sine, sinele blocat. Și partea amuzantă este că poți fi oricare din ele, doar respirând profund și făcând o alegere.
Dar cei mai mulți oameni nu o vor face. Nu vor respira profund. Se vor gândi la asta. Se vor gândi, iar apoi vor vrea să analizeze: „Să vedem. Sinele meu mic uman, Sinele meu Lib-…” Vor intra în această mlaștină mentală și nu o vor face niciodată. Vor crede că au făcut-o.
Am avut oameni care au venit la unele din adunările noastre Shaumbra din această viață, care în viețile trecute au crezut că au făcut o alegere. Iar apoi sunt furioși pe mine, pentru că spun: „Ei bine, nu s-a întâmplat. Nu a funcționat.” Și – alt capitol în cartea mea Memoriile unui Maestru – dar, ei bine, de fapt nu ați făcut alegerea.
„Oh,” spun ei, „Ba da. Am făcut alegerea. Am făcut alegerea pentru abundență.” De fapt, nu. V-ați gândit la abundență și poate ați visat un pic la abundență. Dar percepția voastră a fost că toți ceilalți aveau bani și voi nu, că nu erați liberi și că ei profitau de voi. Așa că de fapt nu ați făcut cu adevărat o alegere. V-ați gândit la asta, și v-ați gândit ce frumos ar fi, dar apoi ați ieșit pe ușa Școlii Misterelor sau a cursului, ce-o fi fost, și v-ați întors la obiceiurile vechi.
Deci libertatea. Vine după ce ați făcut alegerea.
SUSAN: Mm hmm.
ADAMUS: Da.
SUSAN: Da.
ADAMUS: Mă bucur că ai… e greu să dai drumul celorlalți oameni (din viața ta). Cu adevărat greu și chiar înțeleg. Să-i lași să-și asume responsabilitatea pentru propriile vieți. Și ați fost – voi toți – ați fost programați să aveți grijă de ceilalți și bineînțeles să aveți grijă de alții mai întâi. Este o dinamică foarte veche și puternică pe această planetă. Apare un sentiment de vinovăție când se zice: „Nu. Ai grijă de tine. Cheltuiește bani pentru tine. Acordă-ți timp ție. Iubește-te pe tine.” Și apare imediat un gând: „Da, voi face asta puțin mai mult decât am făcut-o până acum.” Este vorba ori de a o face cu totul ori o lăsați baltă, pentru că altfel vă veți simți groaznic. Veți încerca să aveți grijă de ceilalți. Veți încerca să aveți grijă de voi și n-o să reușiți să faceți ca lumea niciuna. Faceți-o complet. Mulțumesc.
SUSAN: Da. Și acum sunt… o mulțime de lucruri noi încep să se deschidă pentru mine de când am făcut alegerea și am lăsat în urmă vechea mea viață. O nouă pasiune clocotește în mine și noi oportunități, noi uși care se deschid, abundență. Știi, eu… știi, am reușit.
ADAMUS: Și apoi apare gândul: „De ce nu am făcut asta mai devreme?”
SUSAN: Mm hmm.
ADAMUS: „De ce n-am făcut-o?” Da. Și chestia grea, reversul medaliei, este că începi să o faci iar abundența apare și oportunitățile și tot restul. Dar poate fi o viață puțin singuratică, pentru că majoritatea oamenilor cu care ai relaționat sunt încă în cealaltă dimensiune, cealaltă conștiință. E o viață puțin singuratică, dar asta se schimbă pe măsură ce, din ce în ce mai mulți oameni își recunosc makyo-ul și înțeleg când e distragere și în sfârșit își permit libertatea. Absolut.
Libertatea este încă cea mai mare problemă pe această planetă. Cea mai mare problemă, și oamenii vorbesc despre cuvântul libertate, dar foarte puțini înțeleg cu adevărat ce este. Ei cred că libertatea este posibilitatea de a cumpăra de la un magazin, nu de la altul, sau să aibă un fel de slujbă, sau alt fel de slujbă. Asta nu e libertate. Asta nu e libertate. Libertate înseamnă să te iubești pe tine, să-ți asumi responsabilitatea pentru tine și doar să permiți. Da. Bun. Încă una.
Ce v-ați dorit să fi descoperit anul acesta dar nu ați făcut-o?
KATHLEEN: (pauză) Mi-am descoperit împlinirea împământată chiar aici, iubindu-mă pe mine însămi complet și dând posibilitatea sinelui meu să strălucească.
ADAMUS: Bun. Ce nu ai descoperit?
KATHLEEN: Păi, nu…
ADAMUS: Ce-ți dorești să…
KATHLEEN: Un partener pentru tantra.
ADAMUS: Tantra. Oh, asta-i bună. Da, partener pentru tantra.
KATHLEEN: Cineva cu care să împărtășesc energetic.
ADAMUS: Da. Avem voluntari? (câteva chicoteli) Sunt prea timizi. (Adamus râde) De fapt este foarte, foarte bine. Știi, (seria) asta a fost despre descoperire și a fost… am ajuns să vorbim despre corp și biologie, despre a avea  un partener cu care să împărtășești asta – incredibil.
Parte din problemă, tocmai am discutat aici, este singurătatea, e destul de multă, pentru că încă nu sunt multe ființe pregătite. Mare parte din relațiile sexuale sunt legate de dezechilibrele energetice, îmi pare rău să spun asta, sau de inadecvare (nepotrivire). Dar de cele mai multe ori nu este o împărtășire liberă. O grămadă de vinovăție  asociată cu sexul. Atât de multe rețineri.
Totuși am un partener pentru tine...
KATHLEEN: Unde?
ADAMUS: Ține acum microfonul. (Adamus chicotește)
KATHLEEN: Știu asta. Stăpânesc asta, pentru mine însămi.
ADAMUS: Bun.
KATHLEEN: Dar da, (ar fi bine) totuși a avea pe cineva prezent fizic în aproapiere, cu care să împărtășești.
ADAMUS: Da. Ar fi bine.
KATHLEEN: Mă  iubesc pe mine complet.
ADAMUS: Da. E atât de important. Atât de important. Și realizarea, descoperirea, este că cineva se poate angaja în împărtășire liberă și deschisă pe plan fizic și spiritual la acest nivel doar când se iubește pe sine liber și deschis. Bun.
LINDA: Deci Kathleen spune că e singură și disponibilă. Că veni vorba, o găsiți pe Facebook la Crimson Circle. (câteva chicoteli)
ADAMUS: (chicotind) Da, cineva probabil că o să înceapă o tantra Shaumbra. Da. Mulțumesc.
Să respirăm profund pentru că ajungem la adevărata esență, adevărata…
LINDA: Oooh.
ADAMUS: Linda credea că am terminat. Nu, nu, nu. Abia ne-am încălzit. Să începem cu adevăratul motiv pentru care ne-am adunat astăzi aici.

Kaiko
Aceasta a fost Seria Descoperirii și mulți dintre voi ați descoperit diverse lucruri, multe dintre ele încă mentale. Încă plutesc prin cap – „Eu Sunt, Eu Exist” – dar nu ați simțit-o. Nu ați experimentat-o cu adevărat până în punctul în care ar fi ca și cum ați face dragoste cu voi înșivă. Ar fi ca un orgasm masiv fizic, spiritual și mental. Și dacă nu ați descoperit asta în acest an, ei bine, mai aveți cam 36 de minute la dispoziție.
Parte din problemă, provocarea poate, este mediocritatea, mulțumirea de sine, a gândi la iluminare în loc de a fi pasionat de iluminare. Există un cuvânt pe care îl voi adăuga la dicționarul Shaumbra, un cuvânt care poate suna puțin familiar. Cuvântul este Kaiko, care poate fi scris și pronunțat de asemenea Kaiho (ka-ho). Dar prefer Kaiko pentru că cineva va lua cuvântul Kaiho și își va bate joc de el și îl va schimba în altceva. Da, tu. (Linda râde și publicul râde) Nu trebuie sa fiu medium ca să știu că după puțin timp o să spună: „Asta nu sună foarte apropiat de tâmpit (n.t. - engl.- a-hole)?” (mai multe râsete) Așa că doar din cauza ta a trebuit să creez un cuvânt nou, Kaiko.
LINDA: Okay-ho. Okay-ho. (râde)
ADAMUS: Kaiko. Kaiko este pasiunea. Kaiko este profund și semnificativ. Kaiko este aproape exploziv. Și ceea ce mulți dintre voi nu ați descoperit anul acesta, în ciuda tuturor lucrurilor minunate pe care le-ați descoperit, este Kaiko. Kaiko este acea pasiune care se găsește în interiorul vostru, dar ați acoperit-o. Ați sigilat-o. Ați pus-o în spatele unor uși blindate. Ați ascuns-o. Ați suprimat-o. Ați pus-o deoparte și apoi ați gândit atât de mult încât a părut că a dispărut.
Kaiko este acea fundație profundă, acea pasiune care ajunge atât de adânc încât vă e frică să-i dați drumul. (vorbind foarte pasionat) Kaiko – adevărul interior profund. E un leu care rage, dar ați învățat să-l suprimați. Ați învățat cum să-l potoliți, să-l transformați cel mult într-un pisoi. Și după aceea spuneți că sunteți spirituali, spuneți că vreți iluminare, când tot timpul, pentru că ați suprimat Kaiko, ajungeți să vă concentrați pe lucruri ca abundență și parteneri și sănătatea voastră afurisită și toate cele.
Ați ascuns acest Kaiko, această simțire profundă, pentru că dacă nu ați fi făcut-o, nu ați fi stat aici. Ați  fi fost afară, dansând în parcare, în timp ce restul ar fi stat aici, înăuntru. Ați avea atât de mult foc și pasiune și entuziasm că nu ați putea să le domoliți, abia ați putea să le conțineți în corp. Kaiko v-ar alunga demonii din minte, aspectele acelea îndepărtate de voi; acea pasiune profundă. În schimb, ați rămas la automulțumire și mediocritate în iluminare.
„Vom face în fiecare lună câțiva pași pe cale. Vom învăța încă puțin. Vom descoperi încă puțin,” iar eu spun: Nu, la naiba. Este vorba despre a lăsa liberă acea pasiune, a o lăsa să se manifeste.
Nu ar trebui să fie nimic mai important în viața voastră decât libertatea și iluminarea. Nici slujba voastră, nici familia, nici copiii, nici sănătatea, nici poziția socială, nici vreun premiu prins în pieptul vostru. Nimic nu e mai important, până la punctul în care spun că este asemănător cu felul în care obișnuiam să iau cursanții la unele din Școlile Misterelor, să-i apuc de păr, n-o să fac asta aici, să-i apuc de păr și să-i apăs, să-i țin cu capul sub apă până aproape să-și tragă ultima suflare în acea viață. Apoi le trăgeam capul din apă… se puteau face lucruri din astea înainte să avem avocați. (râsete) Le trăgeam capul afară din apă și le spuneam: „Cum a fost să-ți dorești o gură de aer cu atâta disperare, să treci dincolo de minte încercând să-ți dai seama ce se întâmplă și ce lecție încerc să te învăț. Cum a fost acea disperare, acea îndârjire după o gură de aer? Era singurul lucru care conta.” Iar ei răspundeau: „Da, era singurul lucru care conta. Nu mă puteam gândi la nimic altceva. Doar să respir ca să pot trăi.” Și eu spuneam: „Acum, ești la început, la începutul începutului înțelegerii Kaiko.” Acea pasiune, acea pasiune clocotitoare care este atât de adâncă în fiecare dintre voi, dar pe care ați reușit să o ascundeți cumva.
Trebuie să vă laud pentru cât de bine ați ascuns-o. Ceva atât de atotcuprinzător, atât de mare și clocotitor. Vă laud pentru felul în care  ați reușit să o suprimați cumva. Dar știți ceva? Încă e acolo. Încă e acolo. Și asta ar fi trebuit să descoperiți anul acesta. Acea pasiune clocotitoare, strigătoare pentru libertatea voastră, pentru că Dumnezeu știe cât timp a trecut de când ați avut libertate. Cât timp a trecut de când ați fost fericiți cu voi înșivă, mulțumiți cu voi înșivă. Cât timp a trecut de când totul în viața voastră s-a petrecut în sincronicitate, cu ușurință și grație. Și totuși persistați lună după lună, an după an și viață după viață într-o formă de complacere/mulțumire spirituală.
Mă întreb adesea dacă complacerea, mediocritatea față de voi înșivă nu e mai rea decât lipsa oricărei conștiințe. Mă întreb uneori dacă nu e mai bine să stați cu conștiința adormită până când sunteți cu adevărat gata să vă treziți, pentru că ce pași pot fi mai jalnici decât pașii mărunți pe calea iluminării.
Acei pași mici sunt cei care provoacă suferință, care sunt dureroși, aceștia cauzează toate aceste emoții și sentimente și confuzie. Acea mediocritate, acel efort pentru ceva mai puțin decât întreaga libertate și iluminare este ceea ce face calea și călătoria atât de dificilă.
Niciunul dintre voi nu trebui să tolereze aceasta. Nu este nimeni altcineva care să vă controleze. Și, dacă voi gândiți că este, uitați-vă la perspectiva voastră. Nu este nimeni care să vă oprească de la iluminare. Nu este nimeni care să vă rețină. Nici măcar conștiința de masă, deloc. Este complacerea. Este înclinarea voastră ca doar să vă târâți mai departe.
Dragii mei prieteni, doare. Este dureros. Este dureros pentru mine să văd. Este dureros pentru mine să inventez noi bufonerii ca să încerc să vă distrag, ca să încerc să fac să meargă ceva.
Kaiko este o pasiune care nu va avea nimic altceva decât propria sa împlinire.
Vă cer să faceți o respirație foarte profundă și să simțiți în aceasta. Lăsați-o să iasă.
(pauză)
Ei bine, asta a fost destul de mizerabil. (câteva chicoteli) Haideți să încercăm asta din nou.
Kaiko sau Kaiho înseamnă dor profund – dor profund, dor de suflet – un dor atât de profund și atât de puternic. Este dorință și pasiune. Nu este lăcomia naturii omenești. Nu este doar să vrei pur și simplu o viață mai bună. Este a vrea această libertate sau să nu mai trăiești deloc. Să nu mai trăiești.
Și cât de mulți dintre voi au fost atât de fermi și curajoși ca să spună: "Nu-mi pasă să mai trăiesc un alt moment dacă nu este în libertate. Nu-mi pasă dacă mor." Și nu ar trebui. N-ar trebui. Libertatea ar trebui să fie mult mai importantă decât toate aceste reguli și legi și complaceri și gândire și ce-ar fi dacă. "Aș prefera să mor în acest moment în loc să mai trăiesc încă un altul în limitare." Așa ar trebui să fie, dar niciunul dintre voi pe care pot să-l văd nu este acolo. Vă gândiți la asta. Gândiți că ați făcut o decizie și o alegere despre iluminare și libertate și, dragii mei prieteni, este atât de slabă. Este atât de mult fără pasiune. Este atât de mult în gânduri și gândire, în cântărirea lucrurilor și corvoadă, în compromitere, în complacere.
Este mult mai ușor pentru mine să privesc dincolo de ceea ce fac oamenii care nu sunt treziți, care nu au avut cel puțin un contact cu ce înseamnă gustul Spiritului și al libertății. Este mult mai ușor pentru mine să trec cu vederea dezechilibrele lor, slăbiciunile lor, față de a privi în ochii unora dintre voi care știu mai bine, care au stat la cursuri ere întregi, care-și spun învățători, care gândesc că sunt spirituali; dar, totuși, unde este Kaiko? Unde este acel foc răsunător din interior în care nimic altceva nu contează? Nimic. Și numai când veți ajunge la acesta veți înțelege iluminarea și libertatea.
Orice altceva este un joc. Este un joc pe care-l puteți juca foarte mult timp. Gândind că ați făcut o alegere, gândind că ați făcut vreun fel de descoperire, când, într-adevăr, tocmai v-ați afundat mai adânc într-o groapă. Doar ați dat o strălucire pe deasupra, ați vopsit pe deasupra, ați dat cu lac pe deasupra acestei adevărate, adevărate pasiuni numită Kaiko. Nimic nu contează în afară de aceasta. Nu familia, nu viața însăși, nu sănătatea. În această pasiune este când începeți să fiți reali cu voi înșivă.
În această pasiune este când nu mai auzim mult makyo în această sală. În această pasiune este când nu mai auzim multe cuvinte fără ... simțiți uneori cuvintele fără simțiri? Cuvintele fără vreun înțeles? Ca și cum ar fi mimate sau papagalicește spunând ceva deoarece, ei bine, știți voi, gândiți că este lucrul corect de spus.
Cu Kaiko, dacă v-aș provoca, v-ați întoarce înapoi și ați spune: "Futu-te Adamus" și simți asta și, atunci, m-aș opri din a vă sâcâi. Cu adevăratul Kaiko ați dansa. Ați străluci. Ați fi strălucitori. Ați urla. Ați fi chiar în fața mea și ați spune: "Adamus, hai să mergem mai departe. Sunt obosit de toată această discuție. Sunt obosit..."
LINDA: Adamus! Hai să mergem mai departe! (audiența încurajează și aplaudă)
ADAMUS: Mulțumesc! Mulțumesc!
Libertate. (spune cu bândețe, apoi chiocotește) Libertate. (cu blândețe din nou) Nu, este LIBERTATE! AȘA!!!! (audiența strigă "Libertate!")
Aud asta acum și aud cuvintele voastre mari, dar când o veți spune cu adevărat ca și cum ar conta? Aud: "Oh daaa, libertate. Futu-te, Adamus." Dar când o veți spune cu adevărat? Și când o veți spune către voi înșivă? Ah, una este să-mi spuneți să mă car de aici, alta să o spuneți către voi înșivă. (câteva chicoteli) Să vă spuneți vouă înșivă …
KERRI: Am făcut-o.
ADAMUS: … cu pasiune. Într-un fel,  dar nu cu adevărat.
KERRI: Nu, cu adevărat.
ADAMUS: Nu, într-un fel de "nu chiar atât de mult".
KERRI: Nu, cu adevărat!
ADAMUS: A fost suprimat. A fost ascuns. A fost, a fost …
KERRI: Futu-te! Am spus-o! Okay! Am spus-o.
ADAMUS: Asta este doar acea fetiță care strigă la mine. Vreau să te aud pe tine strigând către mine.
KERRI: Ce vrei să spun acum? (Adamus suspină) Taci naibii din gură!
ADAMUS: Îmi place asta. Îmi place asta! Și nu se simte asta bine?
KERRI: Se simte grozav. Îmi place să spun asta. T.N.G. (Adamus chicotește) Îmi place cu adevărat să spun asta când beau și fumez în același timp. Asta înseamnă să trăiești.
ADAMUS: Okay, cineva să-i aducă o bere și un trabuc. (râsete) Chiar aici. (o cheamă pe scenă)
KERRI: Oh!
ADAMUS: Vino. Vino. Vino! (cineva strigă "Woo!" și aplaudă)
KERRI: Ție chiar îți place …
ADAMUS: Da. Okay. Deci, acum – Kaiko.
KERRI: Kaikoooo!! Kaikoooo!! Trebuie să fie ca un fel de lovitură de karate. Kaikooo!
ADAMUS: Este într-un fel.
KERRI: M-am văzut făcând ceva similar cu haiyahhh!!!! Chakaaa!
ADAMUS: Daaa. Daaa. Fă mai departe. Doar cu adevărat …
KERRI: Tocmai am făcut-o.
ADAMUS: Nu, fă-o cu adevărat.
KERRI: (își lovește piciorul) Kaikooo! Kaikooo! Haiyah! (câteva râsete și aplauze)
ADAMUS: A fost ceva pasiune acolo.
KERRI: Îmi lipsea asta. Cunosc că îmi lipsea asta.
ADAMUS: Cunosc!
KERRI: Sunt ca și cum, unde… este asta la?
ADAMUS: Ar putea fi…
KERRI: Este ca această mică flacără.
ADAMUS: Aș putea onest cu tine din nou aici?
KERRI: Oh bine, daaa.
ADAMUS: Într-un fel, ești un fel de... Voi pleca de pe scenă ca să nu mă lovești. (câteva chicoteli) Într-un fel, ești ca un copil model din poster pentru…
KERRI: Oh.
ADAMUS: Nu, pentru…
KERRI: Fiind total disfunțional zăpăcită? Sau… (câteva chicoteli)
ADAMUS: Geez. Nu voiam să spun asta dar, acum, că mă gândesc la asta. (multe râsete)
KERRI: O accept!
ADAMUS: Ei bine  daaa! Asta este! Ca un fel de copil model din poster pentru cineva care a avut multe realizări în trecut  – viețile trecute– chiar câteva în această viață; un copil model din poster pentru cineva care s-a amăgit pe sine însuși. Se amăgește pe sine însuși în termeni cum ar fi să te întinzi prea subțire și nu este nicio substanță acolo. Nu este adâncime. Tu ai capabilități uimitoare. Ai o abilitate colosală de a te focaliza.
Focalizarea este unul dintre simțurile angelice. Ea poate fi copilul model din poster pentru focalizare. Dar ce face ea? Se de-focalizează, diluează, se împrăștie peste tot. Așa că nu este niciun fel de focalizare.
Și tu …
KERRI: (adresându-se cuiva din audiență) Vrei tu. Ești bucuros că sunt eu, nu-i așa? O văd pe fața ta. Arăți de parcă: "Oh rahat! Mă bucur că este ea."
ADAMUS: Daaa, tu urmezi. Tu urmezi. (câteva chicoteli) Deci te de-focalizezi și îți spui ție însăți că ai prea multe probleme și că viața a fost prea dură și că nu știi ce să faci. Îți spui ție însăți mereu: "Nu știu."
KERRI: Știu. Așa fac.
ADAMUS: Și, apoi, speri că nu am auzit. Am auzit. Fac note. Vei fi în cartea mea.
Ceea ce-ți lipsește, draga mea, este un singur lucru – puțină pasiune.
KERRI: Da! Ne trebuie o cadă. Sunt gata. Ca și cum mi-ai ține capul! M-am săturat de rahatul ăsta! Nu mai vreau să fac asta încă doi ani!
ADAMUS: Vom merge la …
KERRI: Adu o cadă
ADAMUS: Daa, mulțumesc. Doar vom …
KERRI: Nu-mi pasă de machiaj. Doar împinge-mă sub apă.
ADAMUS: Vom merge la toaleta pentru doamne …
KERRI: Okay. (Linda și Sandra se uită după o găleată) Asta are plasă. Nu va ține apa.
ADAMUS: Vom merge la toaleta doamnelor.
KERRI: Linda abia așteaptă să filmeze asta. (râsete)
ADAMUS: Toaleta doamnelor - în vasul de toaletă.
KERRI: Nu vasul de toaletă, Linda! Nu vasul de toaletă! (mai multe râsete) Nu voi merge acolo.
ADAMUS: Ne trebuie o cameră (video) portabilă care să ne urmărească în toaletă pe măsură ce îi înmoi capul.
KERRI: Nu, nu – nu, nu în vasul de toaletă. Ar trebui să ne luptăm.
ADAMUS: Acum, lasă-mă să te întreb.
KERRI: Huh.
ADAMUS: Când am început să vorbesc despre Kaiko, ai putut simți ceva mic în interiorul tău care a început să vorbească?  
KERRI: Da, da, da. Parcă am auzit acel "Kaikooo!" (cu voce scăzută) cu adevărat profund în interior.
ADAMUS: N-am spus Kaikooo! (mimând după ea)
KERRI: Ei bine, știi tu, călătorește …
ADAMUS: Kaiko!!
KERRI: Daa.
ADAMUS: Așa.
KERRI: Cu adevărat, cu adevărat.
ADAMUS: Oh! Și, că veni vorba, nu este un ... de fapt, este un termen vechi Lemurian. Nu este în mod necesar un termen asiatic sau japonez.
KERRI: Dar sună mai bine.
ADAMUS: Așa este. Știi de unde vine? Din ce țară de origine?
KERRI: Oh, România?
ADAMUS: Mult mai recentă istoric.
KERRI: Nu știu de ce. România?
ADAMUS: Finlanda.
KERRI: Oh.
ADAMUS: Finlanda, care … daaa, daaa. Deci, din finlandeză – dor profund. Găleata este umplută. (râsete; Linda umple o găleată)
SART: Putem găsi numai toaleta! (râsete)
KERRI: Este ca și cum, oh dumnezeul meu … Nu. Nu. Ca și cum chiar vrea să mă ajute cu adevărat să fac asta.
ADAMUS: Oh sigur. Oh sigur, sigur. Da.
KERRI: Acum sunt îngrozită.
ADAMUS: Cât de adânc putem merge aici? (mai multe chicoteli; cineva spune: "Este destul de adânc")
KERRI: Ca și cum ea …
ADAMUS: Putem capta pe cameră de îndată ce facem … (Linda aduce o găleată cu apă)
KERRI: Oh dumnezeul meu! Nu puteți distruge covorul vostru. Cum va încăpea capul meu în aceasta?! V-ați pierdut mințile?
LINDA: (arătându-i găleata lui Adamus) Vrei mai mult sau asta ajunge?
KERRI: Oh dumnezeul meu! Ce naiba?!
ADAMUS: Gândești că aș putea pune acel cap mare aici?! (râsete) Nu, mare ca și, știți voi, cum ar fi …
KERRI: E toată murdară! Sunteți nebuni? La naiba, nu! Vasul de toaletă este mai bun ca asta. (mai multe chicoteli)
ADAMUS: Okay. Haide.
KERRI: Va trebui să ții – va trebui să te lupți cu mine. Va fi distractiv. (mai multe chicoteli)
ADAMUS: Acum, vedeți voi …
KERRI: Dar sunt sinceră. Vom aduce o cadă mare.
ADAMUS: Ceva din interiorul ei se trezește și este distractiv. Este amuzant, până la un anumit grad, până la un anumit grad. Ai putea să te imaginezi înnecându-te în aceasta?
KERRI: La naiba, nu.
ADAMUS: Cum ar putea explica ei asta?
KERRI: Nu știu dacă m-ai putea ține jos. Asta este parte din provocare.
ADAMUS: Ohh daaa. (Adamus chicotește)
KERRI: Ca și cum ar fi amuzant de privit. (râsete)
ADAMUS: Ohh daaa!
KERRI: Toată ziua.
ADAMUS: Dar, dar – aceasta va fi încă una dintre poveștile mele despre Maeștri – nu te voi ține sub apă. Îți voi cere să o faci tu singură.
KERRI: Hu! La naiba, nu. Nu fac asta. Nu! Linda, pe bune? Într-o găleată murdară? Să distrugi toate astea?
LINDA: Este aproape nouă. (râsete)
ADAMUS: Nu e chiar așa de rău. Kuthumi v-ar spune că în India este mult mai rău.
KERRI: Oh daaa. Fac caca și pipi în același loc unde, știți voi, se spală.
ADAMUS: Adevărat? Este asta percepție sau realitate?
KERRI: Uh, realitate.
ADAMUS: Okay. (Adamus chicotește)
KERRI: Și tu știi asta. Okay.
ADAMUS: Deci, dragă Kerri, dragi Shaumbra, dragi Shaumbra, acea pasiune.
Acum, am atins puțin din aceasta aici, dar, sunt șanse, este probabilitatea ca, atunci când am terminat ziua, veți pleca pe acea ușă și vă veți aprinde o țigaretă și veți merge să beți o bere. Veți ieși pe acea ușă și veți spune: "Ei bine, a fost mult amuzament astăzi. Abia aștept să vină luna următoare." Și apoi vă întoarceți la căile vostre vechi de a face lucrurile. Vă veți întoarce la mediocritate și complacere și scuze și de a permite acelui copil neastâmpărat să vă conducă viața.
KERRI: Tocmai mi-ai spus că am trecut de asta. Asta este atât de veche. Sunt ca și cum …
ADAMUS: Daaa, dar …
KERRI: Seria Descoperirii cinci minute.
ADAMUS: Dar, după ce ai stat pe scaun puțin, aceasta s-a întors.
KERRI: Rahat.
ADAMUS: Dar nu, nu. Spune rahat! Cu înflăcărare.
KERRI: Rahat!!
ADAMUS: Cu înflăcărare. Bun.
KERRI: Rahat.
ADAMUS: Okay, deci îți mulțumesc.
KERRI: Fata aceea a murit.
ADAMUS: Mulțumesc. Da.
KERRI: Fără găleata murdară! (câteva aplauze)
ADAMUS: Ah. Întrebare. Întrebarea este dacă asta înseamnă că ar trebui să le spui oamenilor să înceteze când simți că vrei asta? (unii spun da, alții spun nu) Câți spun da? Doar las-o să zboare. Oh! Mulțumesc. Câți și-au ridicat mâna? Okay. Deci nu avem destule premii Adamus, dar ar fi trebuit să aduci mai multe. Deci avem câteva – fiecare dintre cei care și-au ridicat mâna, mergeți la Linda pentru un premiu Adamus. Da!
LINDA: Oh, pentru voi trei. Exact atât de multe am.
ADAMUS: Nu, nu. Sunt aproximativ – nu, nu. Mai sunt 12, 15. (Adamus chicotește pe măsură ce mai mulți ridică mâna)
Haideți să facem o respirație profundă.
Întrebarea este, și e o întrebare foarte bună, "Spui că ar trebui să le spun oamenilor ceea ce simt? Să plece? Să mă muște?" În teorie, în teorie, Da. Altfel, aveți acest regulator, acest supresor pe care aveți pornit. Altfel, nu este Kaiko. Sunt câteva scuze și câteva rețineri.
Deci vă puteți da permisiune vouă înșivă să spuneți orice vreți să spuneți. Acum, aceasta scoate la suprafață câteva probleme – "Oh dumnezeule" – deoarece v-ați spus vouă înșivă cu mult timp în urmă, "Nu voi face asta niciodată. Nu voi mai vorbi urât. Nu voi face pe nimeni să mai sufere. Întotdeauna voi încerca să mă adaptez. Nu voi crea valuri. Nu mă voi înfuria când primesc telefon cu probleme legate de a servi clienții. Nu voi spune oamenilor ceea ce gândesc exact." (câteva chicoteli)
Realitatea este acum – da, aș vrea ca voi să vă dați permisiunea de a face asta, as vrea – acum, realitatea este că doar vă deschideți. Și, de fapt, aveți ceva furie … știți voi, fiecare student care intră în iluminare încearcă să-și suprime furia, dar învață doar să fie mai furios. Doar lăsați-o să iasă. Acum, imediat spuneți: "Ei bine, ce-ar fi dacă mă duc și-i omor pe toți acești oameni?" Ei bine, nu o veți face. Nu o veți face. Aveți prea multă conștiință ca să faceți asta. Dar spuneți: "Da, dar Adamus, tu nu vezi gândurile pe care le am în minte." Oh da, le văd. (câteva chicoteli) Daaa. De asta port vestă antiglonț. (multe râsete)
Dar este o negociere pe care o aveți cu voi înșivă. "Ei bine, nu mă pot lăsa să devin furios" și "Oamenii iluminați nu ajung să fie furioși." Permiteți-mi să nu fiu de acord cu voi. Fiecare Maestru care a fost înainte de voi a trecut prin furie intensă. Este unui dintre cele 5 etape ale iluminării. Furie. Furie și, apoi …
CAROL: Deci, își reproșează după aceea? Nu.
ADAMUS: Să fie ei înșiși după aceea?
CAROL: Daaa. După ce și-au făcut pasiunea și le-au spus oamenilor să plece.
ADAMUS: Întrebare este dacă își reproșează după aceea? Se simt vinovați? Nu! Știți de ce? Deoarece nu sfârșesc prin a face asta. Eliberează multă energie când ajung în Kaiko, atunci când spun: "Îmi dau permisiunea mie însumi să spun exact și să fiu exact cine Eu sunt. Îmi dau permisiunea mie însumi să fac asta fără toate aceste suprimări și controale asupra mea, fără această întreagă percepție de a trebui să controlez." Și, apoi, își dau libertate și, apoi, râd. Râd, deoarece realizați că aveți libertatea de a o face, să strigați din străfundul plămânilor către Lună, să-i spună lui Dumnezeu să plece. Aveți permisiunea să o faceți și se simte bine doar să cunoașteți că aveți asta. Șansele sunt că, odată ce realizați aceasta, probabil nu va trebui să o faceți vreodată sau să nu vreți să o mai faceți. Ci doar să o realizați.
Începeți să fiți reali. Începeți să fiți liberi. Aduceți ceva Kaiko în viața voastră. Nu, nu este un supliment pe care să-l luați. (Râsete) Gawd! Tocmai am auzit patru oameni care ascultă prin Internet: "Ah! Îmi voi nota asta. (mai mutle râsete) Daaa! Kaiko, făcut din mâncare naturală de mare. Ohh!" Nu, nu, nu.
EDITH: Aș putea pune o întrebare?
ADAMUS: Cu un microfon de la Linda, absolut, poți pune o întrebare.
EDITH: De ce …
ADAMUS: Nu se simte bine? Și data viitoare nu-mi cere permisiunea. Doar spune: "Linda, dă-mi nenorocitul de microfon." (râsete)
LINDA: Nu vrei răspunsul meu.
EDITH: Nu-ți va plăcea întrebarea mea. Te întreb de ce gândești că libertatea trebuie să fie vulgară?
ADAMUS: Nu trebuie. Nu trebuie. Și, prin natură, nu sunteți vulgari. Dar, uneori, aveți foarte multă suprimare în voi. Nu mă lăsa să mă iau de tine, deoarece ai cantități imense de energie înăbușită și suprimată, încercând să faci lucrurile corect, încercând să, așa cum am vorbit luna trecută, încercând să-i menții fericiți pe alții și toate astea sunt rahat.
EDITH: Nu, doar vioi.
ADAMUS: Vulgar. Știi, mai întâi de toate, nu înseamnă nimic. În Kaiko ai putea spune futui de opt mii de ori la rând și nu contează. Nu contează.
EDITH: Contează pentru mine. Îmi afectează urechile.
ADAMUS: De ce?
EDITH:  Doar îmi afectează urechile. Nu-mi place să aud asta.
ADAMUS: Ei bine, futui! Ce este mai important: iluminarea sau câteva lucruri mici care-ți deranjează urechile? (câteva aplauze)
EDITH: Îmi place pasiunea. Și oamenii pot fi pasionați în orice fel doresc.
ADAMUS: Pasiune controlată.
EDITH: Nu!
ADAMUS: Dumnezeul meu! Exact despre asta vorbim aici! (vrea să lovească decorul din spatele scenei de frustrare, dar se oprește) Oh. (râsete) V-am văzut (către echipa tehnică). Gahh! Nu mă pot abține! (aruncă apa din găleată pe mochetă; câțiva din audiență țipă) Uite-așa, Edith!!! Ca asta!!!! (mai multe râsete) Edith, Edith …
EDITH: Pasiunea poate fi frumoasă și minunată. Nu trebuie să fie …
ADAMUS: Da, pasiunea poate fi frumoasă.
EDITH: … obscenă și grețoasă și să distrugă mochete. Nu trebuie să fie rahat!
ADAMUS: Asta n-a distrus mocheta. Edith, mă bucur că ești supărată pe mine. În sfârșit! Dumnezeul meu! Să o scoți afară! Dar este nevoie ca eu să mă supăr pe tine. Aceasta nu este starea mea naturală de a fi în fața ta. (ea chicotește) Dar ce contează? Cât de mult vei mai controla acest întreg proces de a deveni iluminată?
EDITH: Sunt în acesta. Nu-mi fac griji să-l controlez. Mă bucur de acesta. Este minunat. Cunosc că Eu Sunt Cel Ce Sunt.
ADAMUS: Da. Acum să ne întoarcem la punctul meu. Am făcut cercul întreg. Am început ziua prin a spune să vă relaxați în iluminarea voastră. Și am spus că mă voi contrazice mai târziu, deoarece acum vorbesc despre pasiune. Vorbesc despre Kaiko. Vorbesc despre acel dor profund.
EDITH: Grozav. Grozav!
ADAMUS: Da. Și acum mă întorc și spun că odată ce simți asta, acea dorință care este atât de profundă, Edith, nu mai există altceva care să conteze. Nu se poate compromisul. Nu contează câte cuvinte urâte sau găleți de apă sau cu câte kilograme te îngrași într-un an sau câți ani mai adaugi la vârsta ta sau relații rele sau lipsa de bani. Niciuna dintre acestea nu contează, în afară de libertate.
Asta este pasiunea! Acel sentiment. Și nu-mi pasă dacă trebuie să ajungi furios ca să o descoperi. Nu-mi pasă dacă trebuie să țipi și să urli. Nu-mi pasă de ceea ce este necesar, inclusiv moartea, pentru a descoperi aceasta. Când vă întoarceți la acel loc, acel Kaiko, atunci sunteți liberi. Atunci vă puteți relaxa cu adevărat, faceți o respirație profundă și vă întoarceți exact la lucrul care v-a adus pe calea spirituală, acea cunoaștere despre care am vorbit înainte, care a avut loc acum câteva vieți, acel lucru care a spus:  "Trebuie să fie mai mult decât îmi permit mie însumi să experimentez. Viața trebuie să însemne mai mult."
Și asta v-a condus pe o cale de explorare a dimensiunilor, explorare de metode alternative, explorarea diferitelor versiuni de Dumnezeu. Dar, de-a lungul căii, tot s-a diluat și tot și-a pierdut pasiunea. Și, dacă este ceva ce nu ați descoperit în acest an, a fost pasiunea. Nu vorbesc doar cu tine, vorbesc cu voi toți.
Cui îi pasă de o găleată de, de fapt, apă nu chiar atât de murdară, n-a fost chiar atât de rău. Cui îi pasă? Știți cât ar fi costat înlocuirea acestei mochete dacă s-ar fi stricat, ceea ce nu se va întâmpla? Este ca apa sfințită, (râsete) multă din ea. Este secundar. Chiar dacă costă o mie sau cinci mii de dolari, chiar dacă spuneți: "Adamus, asta este atât de grețos să arunci cu apă asupra acestei" – scena mea – "asupra noii tale scene, este atât de neplăcut că faci asta." Uneori trebuie să aprind pasiunea mea astfel încât, probabil, pot să o aprind pe a voastră.
Dragii mei prieteni, spuneți că sunteți obosiți de căile vechi. Sunteți obosiți de această cale spirituală lungă și întortocheată. Eu spun aduceți Kaiko. Scoateți la suprafață acea pasiune, dar va scoate la suprafață unele dintre problemele voastre. Și vă voi spune chiar acum că veți negocia, veți face compromisuri, veți spune:  "Okay, voi ieși pe ușă și voi avea puțin mai multă pasiune", și, până mâine dimineață, veți fi uitat despre ce am vorbit astăzi.
EDITH: Oh nu.
ADAMUS: Da!
EDITH: Nu.
ADAMUS: Da. Tipare. Tipare și probabilități. Tipare.
EDITH: Nu.
ADAMUS: Nu. Spune-mi atunci ce va schimba asta Edith?
EDITH: De ce aș uita despre asta? O ascult în fiecare seară înainte de culcare. Nu o uit niciodată.
ADAMUS: Da. Bun. Nu uiți niciodată nimic din asta?
EDITH: De obicei nu.
ADAMUS: Nu adesea. Și nu faci compromisuri?
EDITH: Ar trebui să definești ce înțelegi prin a o compromite. Eu…
ADAMUS: Să o diluezi. Să o speli. Daaa. Este ca și cum …
EDITH: Suntem pe această cale. Suntem pe ea de mult timp. Ne place. O alegem. Noi …
ADAMUS: Ce, sunt Moise?
EDITH: Ne iubim pe noi înșine. (râsete) Da, ești Moise. Ne iubim pe noi înșine. Vreau să spun…
ADAMUS: Și a fost și mai mult... știi tu, Moise și evreii, numai 40 de ani. Facem asta de vieți.
EDITH: Cunosc asta.
ADAMUS: Hai să ne oprim din rătăcirea prin deșert. Este timpul să mergem mai departe cu aceasta.
EDITH: Eu nu. Eu sunt Dumnezeu de asemenea și mă iubesc pe mine. Așa că poți să taci.
ADAMUS: (chicotește) Bine. Ajungi acolo. Asta a fost aproape 2 pe o scară de 100. Este ca "Închide gura Adamus!" Bine. Și, apoi, putem râde. Și, apoi, ne putem relaxa în iluminare.
Dragii mei prieteni, vreau ca voi să învingeți, deoarece pot simți că voi vreți să învingeți. Este un dor atât de profund să răzbateți, un dor atât de profund pentru realizare și simplitate. Dar, apoi, alergați în cerc. Vă gândiți la asta. O diluați. O subțiați. O compromiteți. Apoi vă este teamă de lucruri cum ar fi: veți îmbătrâni? Veți muri? Veți fi sărac? Nu contează! Nu contează. Și lăsați-mă să o spun și în alt fel.
Veți pierde totul pe calea voastră de iluminare. Și vă gândeați că ați pierdut mult. Veți pierde totul dacă nu faceți acea respirație profundă și dacă nu lăsați acel foc furios care este în interiorul vostru să iasă. Nu trebuie să vă îngrijorați că veți tăia capetele oamenilor. Nu veți face aceasta. Dar acordați-vă permisiunea că o puteți face dacă vreți.  (Adamus chicotește și sunt câteva râsete în audiență) Spun asta metaforic. Cu alte cuvinte, prin faptul că cineva vă dă rahat, încetați să fiți o persoană drăguță, aeriană, spirituală - new age makyo. Spuneți: „La naiba! Sunt un Maestru. Vreau un serviciu mai bun acum!” (audiența aplaudă) În loc de: „Oh! Voi împrăștia niște lumină pe tine.” Este ca „Închide gura!” (mai multe chicoteli)
Știți, există mulți oameni care sunt mulțumiți cu doar a se bălăci, a fi superficiali, a fi amatori în spiritualitate. Voi nu sunteți aici pentru asta. Nu sunteți. I-am alungat pe acei oameni cu mult timp în urmă.  (Adamus chicotește) Voi nu sunteți. Sunteți aici pentru aceasta. Dar, când am aruncat o privire la Seria Descoperirii - am acoperit multe lucruri - am făcut multe lucruri minunate - am spus: „Adamus …” Scoateți acea găleată murdară de aici, de pe scena mea. (câteva chicoteli) Am spus: „Adamus”, mi-am spus: „Adamus, ce ne-a scăpat? Ce nu am făcut? Este ceva...” Aveți vreodată asta? Doar știți că este ceva, dar nu știți ce anume este? Ei bine, am știut ce era.
Așa că am spus: „Este pasiunea. Pur și simplu nu simt o pasiune. Nu simt acel foc să iasă la suprafață. Cunosc că este acolo. Nu-l simt ieșind..”
Acum, am tunat și fulgerat în ultimele 28 de minute și jumătate despre  Kaiko pentru a demonstra puțin deoarece, dacă doar aș fi spus, okay, este un termen drăguț numit Kaiko, mmmmmm. (câteva chicoteli) Vreau ca voi să înțelegeți. Vreau ca voi să simțiți aceasta în interiorul vostru. Este acolo. Nu trebuie să mergeți prea departe ca să o căutați. Doar trebuie să vă dați permisiunea vouă înșivă ca să lăsați aceasta să iasă.
Uitați de „dacă veți ajunge furioși”. Nu contează. Și ce dacă ajungeți furioși. Uitați de „dacă pierdeți totul”. Și ce dacă. Acesta este Kaiko. Și ce dacă pierdeți totul. Câțiva dintre voi ar putea fi, de fapt, gata pentru aceasta. Și, știți ce? Nu trebuie. Doar trebuie să fiți dispuși să o faceți. Nu înseamnă că va trebui să treceți prin asta. Doar trebuie să fiți dispuși.
Când acea pasiune iese, aceasta vă va elibera.

Merabh-ul Kaiko
Deci, vă voi cere să simțiți în aceasta. Vom face un mic merabh. Vom pune muzică timp de paisprezece minute și jumătate și abia dacă voi vorbi. Deci, John poate chiar să pună muzica puțin mai tare. Aceasta nu este muzică tipică pentru merabh. Cu alte cuvinte, nu este doar o muzică ușor sunătoare. (cineva se ridică) Îmi pare rău, toaletele sunt închise. Nu, nu, nu. Vă rog să vă așezați, deoarece acesta este Kaiko. Atât de mult ai vrea să faci pipi. Atât de tare, da.
HEATHER: Stropește în afară!
ADAMUS: Deci, deci, numai – dar întoarce-te și așază-te. Vei pierde acest merabh uimitor. Ce este mai important?
HEATHER: Mă voi întoarce!
ADAMUS: Ce este mai important, pantaloni uscați sau iluminarea ta? (râsete)
Faceți o respirație foarte profundă și haideți să reducem complet luminile din sală. Faceți o respirație foarte profundă.
Deci, muzica pe care am ales-o nu este muzică tipică pentru merabh, dar, de asemenea, nu trebuie să fie dată tare și să conduceți. Are și puțină senzualitate.
(muzica începe; „Liquid Groove” de pe PremiumBeat.com)
Vă voi cere să simțiți în acest foc, focul Kaiko. Profund în interior. Este acolo.
Este acel lucru care spune: „Numai libertatea, nimic altceva nu contează.” Fără scuze. Fără compromisuri. Fără rețineri.
Kaiko.
(pauză lungă)
Nu trebuie să ajungeți furioși pentru a permite acestui Kaiko să iasă. Uneori ajută. Trebuie doar să fiți autentici.
Simțind. Conștient.
Pe măsură ce cântă muzica, vreau doar să simțiți pentru un moment cât de mult ați ascuns aceasta. Acest foc. Această pasiune. Și, apoi, în loc doar să vă gândiți la aceasta, vă cer să faceți o alegere, o decizie, o decizie clară și focalizată.
Sunteți gata pentru a lăsa acest dor interior, acest Kaiko, dorința de libertate să vină în viața voastră?
Și, apoi, să vă lăsați pe voi înșivă să o simțiți.
(pauză lungă)
Kaiko. Este un foc arzător în interior, este o pasiune arzătoare, profundă în interior, un dor, o sete de neoprit în interior.
Este o pasiune.
Dar poate să fie un foc care nu arde, un foc care nu distruge; un foc al transmutării din complacere în pasiune; un foc care mișcă energia care a fost blocată atât de mult timp; un foc care arde prin minte, dar fără să o facă scrum; un foc care deschide lucruri care au fost închise de foarte mult timp; focul rece - atunci când este nevoie să fie rece, foc fierbinte - când este nevoie să fie fierbinte.
Kaiko poate fi pasiune. Poate fi simțit ca furie uneori. Dar înseamnă focalizare. Este adevărat.
Kaiko, uneori, poate părea ca o furtună asurzitoare, dar, în realitate, este ca și o ploaie ușoară.
Kaiko poate părea ca și cum este atât de multă pasiune, dar fără nevoie de putere; atât de multă energie, atât de multă dorință, dar fără lăcomie. Pur și simplu acea dorință de a trăi și de a simți și de a fi liber făcând acestea.
Cât de ușor este pentru cineva care merge pe calea spirituală să se umple de complacere.
Cât de ușor este pentru cel aflat pe calea iluminării să se distragă, să se dilueze, să se amăgească, să uite acel foc care se află profund în interior, acel dor. Dor, ceea ce unii dintre voi ar denumi dorul de a merge înapoi Acasă, dar, în realitate, este dorul să fiți Casa voastră.
Cât de ușor este să ajungi acoperit de regulile și controlul și percepțiile vieții.
Cât de ușor este să negociați cu voi înșivă departe de iluminare.
Maeștri, puținii Maeștri care au fost înaintea voastră au trecut toți prin această experiență, gândind, crezând, percepând că erau pe cale și, într-adevăr, până la un anumit grad erau. Dar, de-a lungul căii, au transformat acea cale spirituală foarte frumoasă într-un drum foarte omenesc. În tot acest timp, gândind că sunt încă pe calea spirituală până când, a trebuit să vină în viața lor ceva atât de drastic, atât de mare.
Și nu era o mână sau ființă sau entitate din afară, ceea ce a venit și le-a cutremurat total viața. A fost propriul lor Kaiko, acea dorință profundă interioară. A trebuit să-i rupă – să-i scoată din complacere, să-i ducă departe de amăgirile lor, departe de – ați putea spune – lenea lor.
Acel Kaiko, nu-i pasă lui Kaiko. Nu-i pasă dacă mai sunteți încarnat într-un corp fizic. Nu-i pasă cât de mulți bani sau cât de multe probleme aveți. Nu-i pasă de toate plângerile și gălăgia părții omenești.
Kaiko este acea pasiune – pasiunea sufletului de a se simți și de a se experimenta. Nu să fie interferat cu acea mică parte omenească neastâmpărată. Nu să fie controlat de aceste aspecte care nu știu ce vor cu adevărat.
Kaiko este un foc etern. Ați făcut o treabă măreață în a-l suprima, a-l ignora, să-i întoarceți spatele, dar încă este acolo.
La fel de mult cum poate fi acea flacără foarte fierbinte, foarte haotică, poate fi și flacăra rece. Poate fi și propria sa delicatețe. Poate să fie și propriul cadou.
Kaiko al vostru vă întreabă chiar acum, acest dor profund din interior vă întreabă dacă sunteți gata să mergeți mai departe acum, gata să mergeți mai departe, chiar dincolo de realitate și percepție, gata să mergeți în adevărul vostru profund.
Acordați-vă un moment pentru a simți.
Este acolo. Sunteți gata pentru a face orice, orice este nevoie?
(pauză lungă până la terminarea melodiei)
Este flacăra fierbinte sau flacăra rece -  măriți intensitatea luminilor din sală – flacăra fierbinte sau flacăra rece. Nu-i pasă. Orice este nevoie.  Este doar despre voi, cei care să faceți o alegere. Voi făcând o alegere. Sunteți gata să re-aduceți această pasiune. Gata să o deschideți.
Dacă ați făcut alegerea voastră, asta este. Dar, vă rog, faceți o alegere. Nu doar să vă gândiți la asta. Nu avem nevoie să ne întoarcem în viața următoare și să facem asta din nou.
Și, nu contează ce alegere faceți, fie da – sunteți gata – sau nu – nu sunteți, nu vă îngrijorați despre aceasta deoarece, ei bine, totul este bine în toată creația.
Mulțumesc. Mulțumesc. (audiența aplaudă)