Nu încerca să iubeşti alţi oameni, înainte de a învăţa să te iubeşti pe tine însuţi.

Ca să acorzi atenţie unei persoane sau unei situaţii, trebuie să fii prezent pentru tine însuţi, pentru cealaltă persoană, cât şi pentru situaţia respectivă. Ca să fii prezent, nu poţi avea un program numai al tău.

Dacă te aştepţi la ceva de la tine însuţi, de la altul sau de la o situ­aţie în general, nu poţi fi pe deplin atent în acel moment. Capacitatea ta de a fi atent depinde de faptul că ai sau nu o minte deschisă, o minte li­beră de judecăţi şi de aşteptări.

La fel de important este să ai o inimă deschisă, ceea ce necesită compasiune pentru tine însuţi şi pentru alţii, cât şi iertare pentru ceea ce s-a întâmplat în trecut. A avea o inimă deschisă înseamnă a-i aborda pe alţii ca pe nişte egali şi a căuta condiţii propice comunicării pentru ca să ajungeţi la apropiere şi comuniune.

Uşa către iubire se deschide şi se închide în măsura în care îţi des­chizi şi îţi închizi mintea şi inima.

Când uşa se închide, e nevoie ca omul să fie răbdător şi iertător, căci altfel s-ar putea ca ea să nu se mai deschidă.

E nevoie ca oamenii să simtă nu numai prezenţa, dar şi absenţa iu­birii. Simţindu-i absenţa, ei învaţă să asculte şi să-şi înmoaie inima. Simţindu-se separat de alţii, ei învaţă să descopere judecăţile subtile ce sunt emise permanent.

Fiecare experienţă de separare sau de judecare este un prilej de a te deschide spre prezenţa iubirii. Din punct de vedere mental, aceasta im­plică distanţarea de percepţii rigide şi de justificările lor. Din punct de vedere emoţional, înseamnă resimţirea efectului separării: propria ta du­rere, cât şi durerea celuilalt.

Trecerea de la judecare către acceptare - de la separare la empatie este esenţa vindecării. Atunci când nu eşti în stare să faci această trecere, stabileşti condiţiile pentru disconfort şi boală în câmpul minte/corp.

Trebuie să începeţi să învăţaţi cu toţii să treceţi de la starea de dis­confort şi boală la stare bună. de la închidere în sine la deschidere, de la neîncredere la încredere.

E nevoie să învăţaţi să demonstraţi pacea, prin transformarea posturilor „defensive” în posturi „receptive”, să demonstraţi armonia în relaţiile voastre, prin transformarea gândurilor şi faptelor „exclusive” în gânduri şi fapte „inclusive”.

A fi vindecător sau făptuitor de miracole înseamnă a-ţi accepta capacitatea intrinsecă de a fi liber de conflict, liber de vină, liber de ju­decare sau învinovăţire. Dacă accepţi această capacitate în tine însuţi, vei face miracole în viaţa ta, exact aşa cum am făcut şi eu.

Ţi-am spus de multe ori că poţi face asta. Vindecarea e nu numai posibilă, ci şi necesară. Fiecare dintre voi este un vindecător al propriilor vătămări şi nedreptăţi percepute şi un martor al puterii miracolului.

Vindecarea este singurul vostru scop aici. Cu cât vă daţi mai re­pede seama de acest lucru, cu atât e mai bine.

Aminteşte-ţi, te rog. că orice practică spirituală autentică începe prin cultivarea iubirii pentru sine şi acceptarea de sine. Nu încerca să iubeşti alţi oameni, înainte de a învăţa să te iubeşti pe tine însuţi.

Paul Ferini